Ilie Dumitrescu, la UTA Arad? Apariție spectaculoasă în loja stadionului lui Sepsi Sfântu Gheorghe
De câteva săptămâni, la Arad se vorbește despre o implicare serioasă a firmei International Alexander (sponsor și la CSA Steaua) și a câtorva parteneri de-ai săi în construcția bugetară de anul viitor la UTA.
Este posibil chiar să avem o schimbare de board, dar și mutări la nivelul conducerii administrative.
Ilie Dumitrescu, la UTA Arad?
Unul dintre numele grele din fotbalul românesc care ar putea îmbrățișa noul proiect al „Bătrânei Doamne” este Ilie Dumitrescu, invitat special al arădenilor la confruntarea de astăzi, de la Sfântu Gheorghe, dintre Sepsi și UTA.
Fostul atacant al „Generației de Aur”, actualmente analist TV la Digi Sport, a luat loc chiar lângă Simion Apreutese, patronul SC International Alexander SRL. În dreapta omului de afaceri arădean stă Laszlo Balint, fostul antrenor al UTA-ei, care e la al doilea meci ca spectator al arădenilor, după jocul de pe „Francisc Neuman”, cu Rapidul.
La tribuna oficială a „Sepsi Arena”, lângă cei trei se află și Marius Grada, managerul firmei Romasia, care are – la rândul său – o relație bună cu Dumitrescu.
Scorul final între Sepsi și UTA a fost 1-0, după golul marcat în prelungiri de Mihai Bălașa. Partida s-a jucat în cadrul etapei a 5-a a play-otului Ligii 1.