Ilie Guardiola și Gigi Laporta, KO! Vezi greșelile care au dus la eșecul cu Unirea
Ultimele 48 de ore au fost cele mai grele pentru Ilie Dumitrescu
de la venirea în Ghencea. Eșecul umilitor cu Unirea Urziceni l-a
băgat pe tehnician atât în gura fanilor, cât și în cea a lui Gigi
Becali (foto). Tehnicianul speră să-și revină cu un joc bun pe
„Anfield Road”, cu Liverpool.
Umilința din meciul cu Unirea e primul obstacol dificil pe care
Dumitrescu trebuie să-l treacă la cârma Stelei. Vina înfrângerii
contra unei echipe care părea fără șansă se împarte însă între
tehnician și patron, ambii făcând pași greșiți care au dus spre
rezultatul dezastruos de la Urziceni.
UNDE A
GREȘIT BECALI | „Le dăm 70-0!”Ilie Guardiola și Gigi Laporta,
KO!
În săptămâna premergătoare meciului, Becali a făcut declarații
belicoase, care nu puteau fi trecute cu vederea de către jucători.
Ultima, dată presei chiar cu câteva zeci de minute înaintea
jocului, rezumă totul: „Batem Urziceniul cu 35-0. Cu 70-0! N-au
nicio șansă!!!”. În timp ce negocia pentru Brandan, spre exemplu,
același Becali exulta: „Dacă îl luăm și pe el, atunci vom fi
Barcelona! Așa mi-a spus mie Ilie, că vom fi
Barça!”. Coincidență sau nu, Barcelona cea adevărată s-a făcut și
ea de râs sâmbătă, pe „Camp Nou”, pierzând cu 2-0 în fața echipei
lui Pulhac și Tiago, Hercules Alicante.
„Sunt cel mai mare
prost”
Chiar și așa, Gigi Becali a încălcat pactul pe care-l avea cu
Dumitrescu, anume să nu dea vreo declarație „la cald”. După ce
sâmbătă seara s-a descărcat în fața presei, patronul Stelei s-a
întâlnit ieri cu tehnicianul, care a încercat să-i explice cauzele
eșecului cu Unirea. Inițial, sâmbătă seara, patronul Stelei nu a
suportat umilința și a părăsit loja stadionului din Urziceni cu
destule minute înainte de sfârșitul jocului. „Sunt cel mai mare
prost. Când ai atâția jucători de valoare la dispoziție, e numai
vina antrenorului dacă nu bați”, a spus după meci finanțatorul
roș-albaștrilor. Chiar și așa, patronul Stelei păstrează o mare
parte din reponsabilitatea rezultatului.
UNDE A
GREȘIT ILIE | Patru „implanturi” nereușite
Totuși, principala vină pentru rezultatul de aseară îi aparține
chiar lui Ilie Dumitrescu (foto). Antrenorul din Ghencea a preferat
să folosească încă din start patru jucători transferați chiar de la
Unirea (Galamaz, Brandan, Onofraș, Bilașco) și care nu mai jucaseră
niciun meci în roș-albastru. Dintre aceștia, doi nu se antrenaseră
decât maximum două zile în Ghencea, iar efectul s-a văzut: cei
patru au fost printre cei mai slabi de pe teren. Dacă Galamaz a
greșit decisiv la golul lui Semedo, iar Onofraș a fost șters pe
întreaga durată a partidei, ceilalți doi sunt cazuri speciale.
Brandan a fost folosit ca mijlocaș de acoperire, dar sarcina sa a
fost și aceea de a coordona jocul Stelei. Din păcate pentru
roș-albaștri, argentinianul nu a reușit să fie dispecerul pe care
Dumitrescu și l-a imaginat, Pablo oferind toate baloanele ori
înapoi, ori în lateral. În același timp, Bilașco nu a reușit să se
remarce decât printr-o ratare imensă, el fiind foarte puțin jucat
de coechipieri și părând să nu se fi adaptat jocului combinativ al
Stelei.
„Eu sunt principalul vinovat pentru acest
eșec!”
Ilie Dumitrescu, antrenor Steaua
„Ilie se autoexclude dacă mai spune că el e
vinovat”
Dumitru Dragomir, președinte LPF
„Dacă Nicoliță era în locul lui Onofraș, sigur câștigam.
Când ai atâția fotbaliști la dispoziție, e numai vina antrenorului
dacă nu bați”
Gigi Becali, patron Steaua
„Dacă anul acesta nu iau titlul, nu mai investesc. E clar
asta! De ce să le mai dau bani mulți jucătorilor?”
Gigi Becali, finanțator Steaua, după meci
„E inadmisibil ce s-a întâmplat, în condițiile în care
Unirea nu știu dacă a avut 11 jucători la antrenament toată
săptămâna. Și Ilie a avut partea lui de vină”
Anghel Iordănescu, fost antrenor Steaua
Imaginile din
această pagină au fost realizate folosind tehnica 3D. Pentru a
vizualiza corect pozele, folosiți ochelarii speciali distribuiți
azi gratuit împreună cu ziarul ProSport.