Ilie îi răspunde lui Gigi:** „N-am furat bani de la Steaua!”

După ce Gigi Becali a lansat un atac dur la adresa sa, acuzându-l că l-a redirecționat pe atacantul Pepe spre Terek Groznîi, fostul manager din Ghencea, Adrian Ilie, i-a răspuns patronului Stelei.

Actualul agent de jucători a declarat că nu își reproșează nimic în legătură cu munca depusă la gruparea "roș-albastră" și îi amintește latifundiarului care a fost discuția după care cei doi au început colaborarea.

"Atât timp cât nu am furat banii, ci am luat salariul care mi-a fost propus, nu înțeleg cu ce am greșit. Eu vreau doar să îi spun lui Gigi Becali că nu m-am autopropus niciodată la Steaua. El mi-a facut o ofertă, iar eu am acceptat. Nici măcar n-am negociat. El a spus: ‘iți dau 10.000 de euro pe lună, plus alte prime’ și am spus că este în regulă. Nu am nimic să-mi reproșez legat de modul în care mi-am făcut treaba la Steaua, consider că m-am achitat bine de sarcini și am meritat acei bani. Dacă voi avea jucători buni, nu voi ezita să îi propun Stelei. Chiar m-au sunat zilele trecute și le-am recomandat niște fotbaliști. Le-am dat câteva nume, din care am văzut că au discutat cu Dimitrov."
, a spus Adrian Ilie în Fanatik.

"Adi Ilie e un nenorocit. Mi-a mâncat 10.000 de euro pe lună de pomană. Nu a făcut nimic și a încercat să îl ducă pe Pepe la Terek!" – declara Becali în urmă cu o săptămână.
 

Publicat: 11 07. 2009, 12:27
Actualizat: 11 07. 2009, 13:50