Ilie își amintește cu nostalgie de perioada de la Tottenham! „N-am pierdut pe «Anfield»”

Ilie își amintește cu nostalgie de perioada de la Tottenham!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Dumitrescu spune că Anglia nu se compară cu nimic.
Antrenorul stelist își amintește cu nostalgie de perioada de la
Tottenham

După fantastica evoluție din meciul cu Argentina de la World Cup
1994, Tottenham Hotspur avea să-l legitimeze pe Ilie Dumitrescu,
plătindu-i Stelei aproximativ 4,5 milioane de dolari, ceea ce
reprezenta la vremea respectivă un adevărat record pentru un
jucător plecat din campionatul românesc. Joi, Ilie revine în
Anglia, iar emoțiile încep să-l cuprindă din nou.

Deși a evoluat doar un sezon pentru Tottenham în Premiere League,
în care a marcat de patru ori, Dumitrescu are amintiri plăcute,
despre care îi place să povestească cu zâmbetul pe buze! Zilele
trecute, într-o discuție purtată în Ghencea, tehnicianul
roș-albaștrilor a acceptat să își descrie perioada petrecută în
Anglia.

„Cel mai
tare adversar din cariera de antrenor”

„Da, mă întorc în Anglia, dar din postura de antrenor! Un sentiment
pe care nu pot să-l descriu! Și ghici ce? Chiar împotriva lui
Liverpool, marele Liverpool. Una dintre echipele uriașe ale
Angliei. E o mare provocare pentru mine și cred că e cel mai tare
adversar pe care îl întâlnesc în cariera de antrenor”, povestește
fascinat tehnicianul. Îl întrebăm și cum s-a simțit la Tottenham,
iar răspunsul vine în mare viteză: „Aveam echipă bună, am evoluat
alături de fotbaliști mari! Klinsmann, Sheringham… Îmi amintesc
că am și evoluat împotriva lui Liverpool, chiar pe «Anfield Road»,
țin minte că am scos un 0-0. Un singur meci am jucat, dar nu am
pierdut pe «Anfield». Liverpool avea o superechipă pe atunci. Era
Steve McManaman, un jucător extraordinar, care a ajuns apoi și la
Real Madrid, experimentatul John Barnes era mijlocașul lor
defensiv, Jamie Redknapp era un fotbalist foarte inteligent, iar în
față erau Ian Rush și Robbie Fowler care nu mai au nevoie de nicio
prezentare”, a spus Dumitrescu pentru ProSport.

„Regret
că n-aveam o educație profesionistă”

Actualul tehnician al Stelei declară în săptămânalul Fanatik că
regretă faptul că în acea perioadă nu avea o educație
profesionistă, care l-ar fi ajutat să reziste mai mult la
Tottenham. „În momentul în care nu am mai intrat în planurile
antrenorilor, am făcut greșeala să mă culc pe o ureche și nu am mai
dat maximum la antrenamente. Acum aș face cu totul altfel. Aș trage
cu dinții la fiecare antrenament. Regret că atunci nu am avut o
educație profesionistă foarte bună”, a spus Ilie. În Anglia,
Dumitrescu a învățat cu adevărat ce înseamnă respectul, lucru la
care ține foarte mult în momentul de față. „În Anglia poți să
discuți și la o masă despre un contract, pui totul pe un șervețel
și înțelegerea e ca și parafată. Așa a decurs transferul meu la
Tottenham. În Anglia am învățat ce înseamnă onoarea, să ai cuvânt”,
a mai spus el.

„Chiar dacă o să jucăm cu Liverpool, nu o să le zic
jucătorilor să stăm cu fundul în poartă. Mergem să marcăm pe
Anfield, să jucăm”
, Ilie Dumitrescu, antrenor
Steaua

În
Anglia, Ilie a debutat la Tottenham contra
„Bursucului”

Tehnicianul roș-albaștrilor, Ilie Dumitrescu, a disputat prima
partidă ca jucător în Premier League în tricoul lui Tottenham
împotriva echipei Sheffield Wednesday, formație la care evolua pe
atunci fostul său coleg de la Steaua, Dan Petrescu. Meciul s-a
jucat la data de 20 august 1994 pe „Hillsborough” din Sheffield și
s-a încheiat cu scorul de 4-3 pentru formația lui Ilie Dumitrescu,
unul dintre golurile gazdelor fiind reușit de Dan Petrescu.

Nicio
echipă românească n-a marcat pe „Anfield”

Petrolul, Dinamo, Steaua și Unirea Urziceni sunt echipele din
România care au jucat în decursul anilor cu Liverpool. De menționat
este faptul că, până în prezent, nicio formație de la noi nu a
reușit să le marcheze englezilor vreun gol pe celebrul stadion
„Anfield Road”. În aceste condiții, este de urmărit dacă elevii lui
Ilie Dumitrescu vor izbuti să înscrie primul gol al unei echipe
românești pe această arenă.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×