Ilie Poenaru, despre starea lui Paul Pîrvulescu: „El poate demonstra că nu s-a dopat. E foarte liniștit, dar l-am certat” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Paul Pirvulescu in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Clinceni Arena din Clinceni, duminica 27 octombrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ilie Poenaru (43 de ani), antrenorul Academicii Clinceni, a vorbit în exclusivitate la ProSport Live, despre situația jucătorului Paul Pîrvulescu, suspendat pentru dopaj.

Începând cu data de 3 iunie, Paul Pîrvulescu a fost suspendat provizoriu de către Agenția Națională Anti-Doping, după declarațiile făcute în cadrul unei emisiuni, în urmă cu o lună. Antrenorul Ilie Poenaru a oferit detalii despre situația jucătorului din subordine.

Ilie Poenaru: „Paul Pîrvulescu mă pune într-o situație delicată”


„În momentul în care a primit norificarea pe data de 3 iunie, i-am spus să îmi explice și mie despre ce e vorba, pentru că mă pune și pe mine într-o situație delicată. Știu că am spus că i se ia dreptul la muncă, dar după o discuție avută cu domnul Cristi Balaj, am înțeles situația și în contextul ăsta nu mai pot să fiu supărat pe absolut nimeni.

Mie nu îmi convine, pentru că începem campionatul, am un lot subțire numeric, mă pune într-o situație delicată pentru că e un jucător cu experiență pe care eu mă bazam. Asta e situația,. E matur, trebuie să știe despre ce vorbește. Noi sperăm să aibă câștig de cauză și să revină la antrenamente. El mi-a zis că a spus-o sub formă de glumă și că de fapt s-a dopat cu vitamine”, a spus Ilie Poenaru, la ProSport Live.

  • FC Voluntari – Academica Clinceni se joacă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 14:30, în cadrul etapei a treia din play-out-ul Ligii 1. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT și pe ProSport.ro.

„Paul Pîrvulescu poate demonstra că nu s-a dopat”

„El este foarte liniștit în privința asta. Chiar ieri am vorbit cu el, l-am certat din nou, pentru că în loc să mă concentrez la meciul cu Voluntari, vorbesc cu toată presa pe o problemă a lui. Suferă, îi pare rău pentru această toată tevatură, vă dați seama că nici pentru noi nu e ok. I-am spus că trebuie să își asume tot ce a spus, e o greșeală a lui și trebuie să răspundă pentru ea. Printre altele, el mi-a spus că poate demonstra aceste lucruri, că are niște poze sau niște acte prin care poate arăta că erau vitamie”, a mai spus Ilie Poenaru.

Publicat: 10 06. 2020, 10:24
Actualizat: 10 06. 2020, 12:39