Deși nu a avut un parcurs tocmai rău pe banca echipei UTA, Ionuț Badea nu va mai fi antrenorul arădenilor și în sezonul ce vine.
Conducerea arădenilor nu îi va propune un nou contract tehnicianului piteștean, care l-a înlocuit pe Laszlo Balint la începutul lunii februarie și nu a reușit să pătrundă în play-off și nici să califice formația „roș-albă” pentru barajul de Conference League.
Ionuț Badea va mai conduce UTA Arad doar vineri seara, în „Groapă”, împotriva celor de la Dinamo.
Fostul tehnician al celor de la Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș mai are de clarificat mici detalii cu șefii arădenilor, după care va fi instalat alături de secundul său, Marin Dună.
Dună nu poate lipsi din staff, din moment ce deține Licența PRO, în timp ce Poenaru nu a obținut-o încă.
„Pentru mine nu este un ultim meci, ci un meci de campionat care trebuie tratat foarte bine și mă aștept ca lucrurile acestea să se întâmple pe teren vineri seara”, spune principalul arădenilor înaintea deplasării de la București.
Totodată, acesta a schițat un program de pregătire pentru debutul sezonului ce vine. „Reunirea va fi pe 6 iunie. Era normal să fac un program pentru echipă, eu în momentul acesta încă sunt sub contract și mi s-a cerut asta”, a mai explicat fostul mijlocaș.
Practic, Ionuț Badea i-a schițat programul lui Ilie Poenaru, cel cu care conducerea „Bătrânei Doamne” a bătut palma de ceva vreme și care și-a fixat deja unele ținte pe piața de transferuri.
Cel mai probabil, alături de noul principal utist va mai apărea și Alex Petcu, ca și preparator fizic, dar nu e exclus să se opteze și pentru arădeanul Bogdan Hetco, care a mai lucrat cu Poenaru la Clinceni și acum face parte din stafful Sloboziei.
Sunt șanse mari ca analistul Gabriel Glăvan să rămână pe loc, dacă nu se va opta pentru Laurențiu Angheluș. Arădenul Dan Țapoș va continua ca antrenor cu portarii.
Pentru la anul, Poenaru își propune să o ducă pe UTA în play-off, iar lotul va fi construit în consecință. Pe lângă Balauru, Erico, Benga, Ubbink, Batha, Otele, Vukcevic, Isac, Miculescu și fundașul albanez Hoxhallari, probabil se va mai bate palma cu maximum 2-3 jucători din actualul lot, între care și Iacob, iar noul tehnician are sarcina de a-și identifica în special atacanții, unul-doi mijlocași, respectiv fundașii de bandă stânga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER