Ilie și Râpă, acontați de Dinamo?** Noi dezvăluiri din culisele scandalului Pandurii-Oțelul
Mințile se înfierbântă în Liga I, Dinamo fiind suspectată că nu
a fost doar cauză în scandalul declanșat de Pandurii, ci parte
implicată direct, cu avantaje de obținut la vară, când va transfera
jucători de la marea beneficiară, Oțelul.
„Vom vedea la final câți fotbaliști vor pleca de la Oțelul și
Pandurii la echipe puternice și ne vom da seama cine s-a înțeles cu
cine”, spune rapidistul Dinu Gheorghe. După Pandurii – Oțelul 0-3
la „masa verde”, prin fotbal circulă o informație prea delicată
pentru a fi prezentată de conducători cu titlu de adevăr. Este
vorba de faptul că tot scandalul în care a fost implicată Pandurii
s-a produs cu largul concurs și cu complicitatea lui Dinamo! Miza
ar fi faptul că dinamoviștii ar urma să transfere la vară doi
fotbaliști de la Galați, pentru care dețin deja dezlegări în alb.
Este vorba despre Silviu Ilie și Râpă, cu care „câinii” își vor
acoperi astfel flancurile. Oricum, rămâne bizar că, în condițiile
în care a anunțat că trage la titlu, Dinamo nu a păsuit Pandurii
până după meciul gorjenilor cu Oțelul și cel direct, din „Ștefan
cel Mare”.
Toată
lumea e fericită!
Conform acestei teorii a conspirației în triunghi, toate părțile
câștigă câte ceva. Oțelul a făcut un pas important spre titlu cu
acel 0-3 la „masa verde”, Dinamo se alege cu doi fotbaliști
valoroși, în timp ce Pandurii ar urma să scape de la retrogradare
printr-un parcurs „la îndemână”. Se acreditează ideea că toată
construcția a fost ticluită cu multe luni înainte, cu ocazia
cantonamentelor efectuate în Poiana Brașov de Pandurii și de
Oțelul. Cu girul lui Dinamo, din moment ce Cristi Borcea a putut fi
auzit în cantonamentul din Antalya făgăduind că Dinamo va aduce doi
dintre cei mai buni fotbaliști ai Oțelului la vară!
„Va fi foarte interesant meciul direct dintre Dinamo și
Oțelul. Dacă Dinamo ia jucători de la Oțelul la vară, putem
considera că prostituția din fotbalul nostru a întrecut orice
limite”, Dinu Gheorghe, președinte Rapid