Ilie Stan, demis de la ASA?! „Nu știu. Sunt în autocar, mergem spre Târgu Mureș, dar nu iese fum fără foc”

Finalul meciului pierdut de ASA Târgu Mureș pe terenul CFR-ului, scor 0-2, a adus vestea unei noi demiteri în Liga 1. Imediat după partida de pe „Dr. Constantin Rădulescu”, Ilie Stan ar fi fost demis de conducerea mureșenilor, conform Gazetei Sporturilor. Zvonurile pe această temă au continuat minute bune, până când Ilie Stan, într-o intervenție telefonică la DigiSport, a negat informația.

„Nu știu. Nu, nu. Sunt în autocar, mergem spre Târgu Mureș. Dar nu iese fum fără foc. Domnul Maior decide, până când nu știu evidența, ce să spun? Am contract până la vară. Am muncit foarte mult să fac o echipă nouă, ne pregătim. Cred că pot crește acești jucători. Am vrut să iau, cred că peste 100 de jucători, dar nu vine nimeni. Eu am încredere că echipa noastră va crește, o să jucăm pe terenul nostru, vom avea suporteri. Sper să lăum cele 3 puncte cu FC Voluntari. Zic eu că lucrurile se vor așeza, vor veni și banii. Vreau să rămăn până la vară, și în Liga 2, de ce să nu rămân? De ce să nu poată fi salvată echipa? Intri în play-out acum, câștigi două jocuri și imediat ajungi sus”, a spus Ilie Stan la DigiSport.

Marius Bâtfoi a ratat cea mai mare ocazie a partidei pentru mureșeni. La scorul de 0-0, fostul atacant de la FCSB a primit o pasă excelentă în careu, de la Velayos, dar a șutat pe lângă poartă din 5 metri, din poziție de 1 vs. 1 cu portarul Mincă. La sfârșitul partidei, Stan l-a criticat în termeni duri pe Bâtfoi. „”Ar trebui să își dea palme, nu să plângă. Este incredibil!”, a spus Ilie Stan.

În urma acestei înfrângeri, ASA Târgu Mureș rămâne ultima în ierarhia Ligii 1, cu doar 10 puncte. CFR se află pe locul 5 în clasament, cu 37 de puncte, la 5 lungimi distanță de Dinamo și Astra. Campioana României are, însă, două meciuri mai puțin disputate.

Publicat: 17 02. 2017, 23:04
Actualizat: 17 02. 2017, 23:08