Singurul transfer de care Steaua este sigură în această iarnă este cel al lui Vlad Chiricheș. Deși erau date ca sigure, venirile lui Dănănae și Chipciu întârzie să se concretizeze.
Pentru postul de fundaș dreapta roș-albaștrii mai au și varianta Tony, fostul jucător al CFR-ului, în timp ce LPF a refuzat să înregistreze contractul lui Chipciu, deoarece la negocierile dintre Steaua și FC Brașov nu au luat parte și cei de la Sporting Pitești, care sunt coproprietarii jucătorului.
Spadacio a fost un alt nume vehiculat la Steaua, însă Ilie Stan spune că nu are nevoie de fostul rapidist. În schimb, Wesley este ținta numărul unu pentru antrenorul roș-albaștrilor.
„Eu nu am nevoie de Spadacio la Steaua. Pe postul său îi am pe Răduț și pe Tibi Bălan. Vreau să le dau șanse și lor să joace și să-și câștige locul în echipă. Cred că suntem acoperiți pe acest post.
Categoric, îl vreau pe Wesley! E un super-jucător. E genul care poate face diferența în orice meci. Și-a arătat calitățile la Vaslui și venirea lui ar reprezenta un mare plus pentru Steaua.”, a declarat Ilie Stan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER