Ilie Stan: „Sper să fiu ultimul antrenor de la FC Brașov, cel puțin în acest sezon”

Ilie Stan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Ilie Stan a declarat miercuri, într-o conferință de presă, în care a fost prezentat oficial la FC Brașov, că speră să fie „ultimul antrenor al echipei brașovene în actuala ediție de campionat”.

„Sper să fiu ultimul antrenor al acestei echipe, în actuala ediție de campionat. Chiar vreau să am un parcurs cât mai lung la FC Brașov. Am venit cu inima deschisă, vreau să fac treabă aici și am încredere că voi putea face acest lucru. Este un moment greu pentru echipă, dar am încredere că îl vom depăși cu brio. Putem aduce puncte echipei și putem ieși din zona în care suntem. De asemenea, trebuie să ne îmbunătățim jocul, să avem unul spectaculos care să aducă oamenii la stadion. Avem nevoie de public alături de noi și trebuie să facem totul pentru a obține acest lucru. Am venit cu inima deschisă la FC Brașov, vreau să fac treabă bună și îmi doresc foarte tare să am și susținerea suporterilor, dar și a presei, pentru că, până la urmă, toți avem același scop”, a spus Stan.

Noul antrenor al echipei brașovene este de părere că deși va juca în următoarea etapă cu Corona Brașov, echipă aflată pe ultimul loc în clasament, meciul nu va fi deloc ușor pentru FC Brașov: „După părerea mea nu există meciuri ușoare în acest campionat. Toate meciurie sunt grele și toate trebuie tratate ca atare. Da, știu că este un meci cu o echipă locală și există o rivalitate, normală în asemenea situații, însă îmi doresc foarte tare să câștigăm. Corona este o echipă care se apără bine și care închide foarte bine spațiile din timpul jocului și are în componență jucători care pot pune probleme. Noi însă trebuie să ne facem treaba și să câștigăm acest meci. Îi vom studia zilele acestea și sperăm să câștigăm”.

Prezent la conferința de presă, directorul general al echipei, Constantin Zotta, a spus că FC Brașov se află în fruntea clasamentului în ceea ce privește antrenorii schimbați, dar că acest lucru nu îl onorează. „Este adevărat că suntem și noi primii într-un clasament, și anume acela al antrenorilor schimbați, însă trebuie să specific un lucru important, și anume că în afară de Adi Szabo, Țicleanu și Pelici au plecat pentru că au vrut ei, nu i-am schimbat noi. Acum ne aflăm în fața unui nou început și eu am încredere că ceva se va schimba în bine. Ilie Stan nu are o sarcină ușoară, ba dimpotrivă, va fi una dificilă, dar îi urez succes și sper să facă treabă la Brașov”.

În ceea ce privește derbiul local cu Corona, Constantin Zotta a spus că nu există alt rezultat decât o victorie a echipei FC Brașov: „Din punctul meu de vedere nu va fi un joc dificil, ci foarte dificil. Dacă noi batem va fi un rezultat normal pentru toată lumea. Cu tot respectul pentru ce fac cei de la Corona, merită lăudați pentru că au ajuns până aici, dar trebuie să fim realiști, nu există alt rezultat decât o victorie pentru noi. Trebuie să demonstrăm care este echipa fanion a acestui oraș și cu siguranță se va întâmpla acest lucru. Presiunea mare este pe noi, dar sunt sigur că vom face față”.

Oficialul FC Brașov a mai spus că speră ca FC Brașov să predea „fotoliul de lider al celei mai dezavantajate echipe din campionat” unei alte formații. „Sincer, sper din tot sufletul să se termine cu greșelile arbitrilor în meciurile cu noi. Vrem și sper să predăm altora fotoliul de lider al celei mai dezavantajate echipe din campionat. Sper că au fost întâmplări greșelile din meciurile cu Steaua, Dinamo sau Chiajna și că de acum înainte lucrurile vor sta altfel și pentru noi. De asemenea, sper ca Alexandru Deaconu să aibă puterea de a schimba ceea ce trebuie schimbat în arbitraj, acolo unde arbitrii cu nume fac greșeli nepermise”, a menționat Zotta.

De asemenea, Constantin Zotta a mai adăugat că la alegerile pentru șefia Ligii Profesioniste de Fotbal va vota cu cel care va asigura mai mulți bani cluburilor. „Noi nu am primit deocamdată niciun program al candidaților, deci îmi este destul de greu să vorbesc. Un lucru însă e clar, vom vota cu cel care ne va asigura mai mulți bani din drepturile TV. Este evident că cel care vine trebuie să ne asigure un buget important, pentru că acei bani contează pentru orice club”.

Tehnicianul Ilie Stan a preluat echipa FC Brașov, înlocuindu-l pe antrenorul Alexandru Pelici, care a demisioat după meciul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 1-2, în etapa a XIII-a a Ligii I.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×