Pentru olteni, păstrarea bulgarului Valentin Iliev a devenit o prioritate, mai ales după ce șansele de a-l readuce pe Dorel Stoica s-au micșorat din cauza ofertei Stelei.
Aflat în vacanță acasă, la Sofia, Iliev a acordat un interviu presei bulgare, în care face o comparație între fotbalul românesc și cel bulgar și declară că, în ciuda iubirii sale pentru ȚSKA, va continua la Craiova. „Noi jucăm în fața a 20.000 de fani la fiecare meci acasă. La derby-uri, când echipa juca la Craiova, pe stadion veneau peste 30.000 de spectatori. În Bulgaria, astfel de audiențe au dispărut de mult. Fotbalul în sine este mai bun decât la noi în prima ligă. Ne lipsesc o mulțime de alte lucruri la care românii ne-au luat-o înainte”, le explică Iliev conaționalilor săi.
Mai are contract un an!
Deși s-a vehiculat informația că lui Iliev i-a expirat înțelegerea cu oltenii, fundașul bulgar mai are încă un sezon contract. Există însă o clauză care-i permite lui Iliev să plece la orice echipă, mai puțin la una din România, contra sumei de 120.000 de euro. „Iliev este un fotbalist valoros, normal că dorim să-l păstrăm. El a fost mulțumit la noi și și-a manifestat dorința să continue”, spun oficialii olteni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER