Iliev: „Steaua lua titlul dacă avea un singur antrenor” Când decide bulgarul dacă va accepta oferta lui Becali
Valentin, te-am văzut de curând jucând împotriva Olandei pe care ai și reușit s-o învingi. Cum a fost?
A fost un meci foarte frumos. M-am bucurat că am fost căpitanul echipei. E adevărat, nu toată repriza, dar pentru mine a reprezentat un motiv de mândrie.
E o surpriză victoria voastră, chiar dacă a fost doar un amical…
Așa este, însă noi am fost mai concentrați decât ei și am reușit să-i învingem. Probabil ei s-au relaxat prea mult și atunci am știut cum să-i pedepsim.
Știi că România se va întâlni cu Olanda în preliminariile Campionatului Mondial. Ce șanse au românii să treacă mai departe?
Pot bate Olanda. Nouă cine ne-a dat vreo șansă în acel amical și uite că am reușit să-i învingem! Tot ce trebuie să facă este să fie concentrați la maxim și să nu comită nici cea mai mică greșeală, asta pentru că olandezii știu să profite de orice eroare. Le țin pumnii românilor și sper să-i văd calificați mai departe la Mondiale.
Trebuie să te întreb și de situația ta contractuală. Încotro? Rămâi la Steaua?
Crede-mă că nici eu nu știu. Momentan sunt în vacanță, iar abia la finalul ei voi ști ce trebuie să fac. N-am semnat prelungirea, însă i-am promis lui Gigi Becali că vin în țară, după vacanță, să discutăm. Am și câteva oferte, așa că orice este posibil. Repet, nici eu nu știu ce voi face.
„Sunt obișnuit cu goluri ca în meciul cu Dinamo!”
Steaua a fost aproape de titlu anul acesta. Totuși, ce crezi că i-a lipsit?
Noi avem jucători foarte valoroși, suntem poate una din cele mai bune echipe, ca lot mă refer. S-au investit bani mulți aici, însă nu și timp. Cred că am fi avut nevoie de mai mult timp și răbdare.
V-a afectat și schimbarea antrenorilor?
Era și normal să se întâmple asta. Mă gândesc că dacă am fi avut și un antrenor care să stea cu noi de la început până la sfârșit, poate alta ar fi fost situația. Dar cine știe? Doar Dumnezeu.
Cât de importante sunt pentru tine golurile pe care le-ai dat în partida cu Dinamo?
Nu chiar atât de importante cum credeți voi. Pentru mine contează mult mai mult faptul că echipa a câștigat decât că eu am marcat. Putea să înscrie și Tătărușanu că nu mă deranja.
Ai înscris în finalul campionatului goluri aproape identice. Ai vreun secret?
(râde) Sincer? Am 34 de goluri în carieră, date toate din aceeași poziție. Crede-mă că au devenit o obișnuință pentru mine.
„Platini nu s-a adaptat din cauza competiției mari”
Ai jucat la Craiova. Cum ți se pare ceea ce se petrece acum în Oltenia?
Îmi pare nespus de rău pentru ce li se întâmplă, mă doare să văd asta. Îmi doresc mult să-și revină. Trebuie să joace din nou în Liga I pentru că au un oraș foarte frumos, iar echipa are istorie și merită.
Ești foarte iubit și în România și în Bulgaria. Te întorci să joci în țara ta?
Nici nu mă gândesc la altceva. Vreau să mă retrag din fotbal în Bulgaria, eventual de la ȚSKA.
Pentru că tot a venit vorba de ȚSKA. Te așteptai să piardă titlul?
A fost o surpriză pentru toată lumea că Ludogorets a câștigat campionatul, însă puțini știu că au câștigat pe merit. Și-au făcut echipă foarte puternică, au adus mulți jucători, sunt bine organizați. Acolo joacă Genchev, Gargorov, îi cunoașteți și voi mai bine…
De ce crezi că Michel Platini nu s-a acomodat la Dinamo? La ȚSKA era un jucător la fel de apreciat ca și tine…
Din păcate, Michel n-a avut mai multă șansă să joace. El e un excelent jucător, pentru ȚSKA este o legendă vie, dar la Dinamo a avut mare concurență pe postul său. Era greu să-i scoată pe Dănciulescu sau pe Niculae de pe posturile de titulari, iar asta l-a afectat și pe Platini.
Care campionat crezi că este mai puternic? Cel românesc sau cel bulgăresc?
Nu știu. Eu sunt fan Spania. (râde) Trebuie, însă, să recunosc că, deși iubesc Bulgaria foarte mult, fotbalul din România este mult mai puternic.
Până să vin în România, nu știam așa multe lucruri despre voi. Știam de Steaua de la Trică și mai știam de „mamaliga”
Valentin Iliev, fundaș Steaua
4 goluri a înscris Iliev pentru Steaua în acest sezon
TRANSFERURI
Tătărușanu la Beșiktaș, vine Niță?
Ioan Becali a fost zilele trecute la Istanbul, unde, pe lângă transferul lui Chivu la Galata, ar fi discutat și cu oficialii lui Beșiktaș despre o eventuală mutare a lui Tătărușanu la clubul „vulturilor”. Stelistul mai e dorit și de Olympique Marseille. Pe de altă parte, roș-albaștrii vor să-l ia de la Chiajna pe Florin Niță, pe care Eugen Nae l-a format pe când lucra cu Reghe la această echipă.
PERSPECTIVĂ‚
Steaua va juca din nou cu doi închizători
Fostul preparator fizic al Stelei, Lucian Păun spunea că Bourceanu și Pintilii nu pot juca împreună într-un sistem 4-1-4-1 cum folosește Steaua. Mihai Stoica îl contrazice și a argumentat. „De ce joacă Real Madrid cu doi închizători? De ce a câștigat Real Madrid campionatul în Spania? De ce joacă Manchester City cu doi închizători? De ce a câștigat City campionatul în Anglia? De ce jucam în 2006 cu 2 închizători? De ce atunci s-a câștigat ultimul titlu?”, a încheiat MM.
DOLEANȚĂ‚
MM vrea să aducă „nr. 10” din America de Sud
Mihai Stoica nu a renunțat la ideea de a transfera un playmaker la Steaua. Acesta a spus pe contul său de facebook că nu e interesat nici de Sovsic, nici de Peralta și că vrea să aducă un „nr. 10” din America de Sud care se poate lăuda și cu cifre bune în dreptul său. MM a declarat totodată că nici nu-l cunoaște pe columbianul Mosquera, despre care s-a spus că s-ar putea să ajungă în Ghencea.