„Iliev – Zoro ar fi fost un cuplu imbatabil”** Dorel Stoica, despre meciul cu Steaua
Universitatea este neînvinsă în cantonamentul din Turcia, iar
Dorel Stoica speră ca Știința să se bata pentru partea de sus a
clasamentului, nu pentru retrogradare. „Eu am avut o problemă cu
facultatea, de aceea am întârziat la pregătiri”
„Eu am avut o problemă cu facultatea, de aceea am întârziat
la pregătiri. Am un contract cu Universitatea, pe care trebuie să
îl respect. Nu s-a pus în niciun moment problema să nu revin la
echipă. Am venit și la reunire, am vorbit cu Mititelu, i-am spus ce
probleme am și m-a înțeles”, a declarat fosrtul capitan al
Craiovei la gsptv
În tur a jucat cu Steaua împotriva Craiovei!
„Toate meciurile sunt foarte grele, orice adversar poate fi
o surpriză, indiferent că este Steaua sau o echipă nou-promovată.
Va fi foarte greu, dar noi sperăm și credem că vom termina acolo
unde ne dorim. Eu, cât am jucat la Craiova, niciodată nu am
terminat deasupra liniei, la limită. Îmi doresc să ne clasăm în
primele zece locuri. E greu să mai vorbim de cupele europene, deși
îmi doresc foarte mult să ajungem acolo. Așa este viața de
fotbalist, eu mi-am dorit mereu să vin la Universitatea, dar au
fost unele probleme. M-au înțeles și patronul, și suporterii, acum
joc pentru Universitatea și trebuie să-mi fac datoria
aici”, a mai spus Dorel Stoica.
„Cuplul Iliev-Zoro ar fi fost imbatabil”
„Zoro este un jucător foarte bun. Din păcate au plecat Iliev și
Găman, eu cred că un cuplu Iliev-Zoro era imbatabil. Bine, îl avem
pe Ciucă, dar Iliev este un jucător cu foarte multă experiență,
care place și ochiului. Eu sunt convins că nu vom ajunge să ne
luptăm pentru salvare până la final. Nu știu cine spune că vom
retrograda, dar știți cum sunt oltenii, mai ambițioși, mai «ai
dracu’». Suporterii trebuie să ne înțeleagă și să fie alături de
noi și la bine și la greu”, a declarat Stoica.