Căpitanul echipei FC Brașov, Robert Ilyeș este de părere că există multă invidie și răutate la adresa formației sale, deoarece se află pe primul loc în clasamentul Ligii I.
Ilyeș spune că echipa trebuie să își vadă de treaba și să tragă cât mai mult la antrenamente pentru a reuși să acumuleze cât mai multe puncte de acum înainte.
„Am văzut numeroase reacții referitoare la arbitrajele de care am avut parte în acest campionat. Îmi aduc aminte ca și în sezonul trecut, atunci când Unirea Urziceni era pe primul loc, erau mulți constestatari din partea echipelor cu bugete foarte mari și la care se învestește foarte mult. Este multă invidie și răutate, altfel nu-mi explic aceste reacții. Noi trebuie să ne vedeam de treabă, să tragem la tare la antrenamente și să acumulăm cât mai multe puncte. Ne așteaptă un program foarte greu în campionat, iar după meciurile cu CFR Cluj, Steaua și Dinamo, vom vedea dacă avem forța să ramânem pe primul loc. Ramâne de văzut cum ne vom descurca și cu echipele mari ale campionatului. Eu sper să acumulăm cât mai multe puncte din aceste meciuri”, a spus Ilyeș pentru site-ul oficial al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER