IMAGINEA ZILEI | Urletele lui de durere au impresionat un stadion întreg. Acum a postat o fotografie care-i dezvăluie spiritul de luptător. CFR-istul cu inimă mare

Atacantul CFR-ului, portughezul Bruno Guima, s-a accidentat grav în partida pe care clujenii au pierdut-o etapa trecută la Iași, scor 1-2 cu CSMS. Vârful echipei lui Francisc Dican a suferit o fractură de ligament încrucișat anterior și de menisc și va lipsi tot sezonul. Scos pe tușă, lângă poarta adversă, Guima a suferit enorm în timp ce echipa medicală îi acorda primele îngrijiri, iar urletele de durere au fost captate de microfoanele de fond ale televiziunii care a transmis partida.

Un adevărat luptător, Guima a postat azi, pe pagina sa de facebook, o imagine cu rol motivator pentru colegii săi de la CFR, echipă care azi, de la ora 19:30, va juca acasă cu Petrolul, într-o partidă din cadrul etapei a șasea a Ligii 1.

„Sunteți gata pentru meciul de azi? Eu sunt! Hai, CFR”, a scris Bruno, care a atașat o fotografie grăitoare pentru spiritul său de luptătot. Guima s-a îmbrăcat cu echipamentul CFR-ului și se sprijină în cârje.

Publicat: 11 08. 2015, 15:41
Actualizat: 11 08. 2015, 16:38