Meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1 nu a fost lipsit de incidente neplăcute, iar Darius Olaru a ieșit cel mai șifonat.
Darius Olaru a început titular meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova, scor 4-1, în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii 1, dar mijlocașul transferat de la Gaz Metan Mediaș nu a terminat pe teren partida care a avut loc pe ”Arena Națională”, toate acestea după ce s-a accidentat destul de grav la începutul derby-ului.
Darius Olaru și Luis Nițu s-au ciocnit violent în aer în minutul 2 al meciului FCSB – Universitatea Craiova, iar fotbalistul vicecampioanei României a picat la pământ. Deși nu era foarte lucid, Darius Olaru a decis să continue pe teren, dar nu foarte mult. Mijlocașul a fost înlocuit de Ionuț Vînă în minutul 10 și a fost transportat de urgență la spital.
După un control amănunțit, medicii i-au transmis lui Darius Olaru că a suferit o fractură de pomete, lucru care ar putea să-l scoată pe din circuit o scurtă perioadă de timp. Imaginile cu Darius Olaru din timpul accidentării suferite în meciul FCSB – Universitatea Craiova sunt emoționante și de impact.
FCSB a urcat pe locul 2 în clasamentul play-off-ului după victoria cu Universitatea Craiova, la trei puncte în spatele liderului CFR Cluj, dar cu un meci în minus. Vicecampioana României are 26 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER