CFR Cluj a învins-o pe FCSB, scor 2-0, și a sărbătorit câștigarea celui de-al patrulea titlu consecutiv și al șaptelea din istorie.
CFR Cluj și FCSB s-au întâlnit, în Gruia, în cadrul ultimei etape din play-off-ul Ligii 1, iar ardelenii au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Gîdea, în minutul 14, respectiv Rondon, în minutul 64.
Trupa lui Edi Iordănescu era deja campioană, din etapa precedentă, însă după meciul cu FCSB a primit trofeul de campioană și jucătorii și-au primit medaliile.
Partida dintre CFR Cluj și FCSB a fost prima disputată cu suporteri în Gruia, după mai bine de un an.
Prezența fanilor în tribunele din Gruia a făcut și mai frumoasă sărbătoarea câștigării titlului de campioană a României, pentru că jucătorii s-au putut bucura din nou, după mult timp, de căldura publicului.
Jucătorii lui CFR Cluj au fost premiați de către reprezentanții Federației Române de Fotbal, care au înmânat trofeul căpitanului Mario Camora. Acesta l-a ridicat deasupra capului alături de echipă și clujenii au declanșat fiesta în Gruia.
Ultimele trei titluri de campioană au fost câștigate cu Dan Petrescu din postura de antrenor principal. Edi Iordănescu a bifat acum cel de-al treilea trofeu din cariera de antrenor, după ce a cucerit Supercupa României tot alături de CFR Cluj în sezoanele 2018-2019, respectiv 2020-2021.
Ștefan Gadola, acționar la CFR Cluj, a anunțat că echipa sa nu are de gând să se oprească la aceste patru titluri consecutive. De asemenea, acesta este convins că Edi Iordănescu va continua pe banca tehnică.
„Aveți răbdare! Eu simt că nu va pleca. Eu vreau să rămână. (n.r. despre Costel Gâlcă) Nu știu să vă spun acum, trebuie să gândim bine de tot. Vom vedea. Deocamdată, mergem să jucăm meciul ăsta.
N-am fost atenți și uite ce s-a întâmplat (n.r. au avut emoții în lupta pentru titlu). Luptăm mai departe, să știți! S-au promis niște prime pentru titlu și le vor primi în mod sigur”, a spus Ștefan Gadola, la ProSport Live, înaintea meciului cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER