IMAGINI UNICE! :) Ionuț Popa și-a ras mustața după ce a reușit să o mențină pe ACS Poli în Liga 1: „Sunt eu, Popa, dacă nu mă recunoașteți!” Ce a declarat
ACS Poli a câștigat și al doilea meci cu UTA în cadrul barajului de promovare, de această dată cu 3-1, la Șiria, astfel că a rămas în Liga 1. Timișorenii au sărbătorit îndeplinirea obiectivului imediat pe gazon, după fluierul final al jocului, au format hora bucuriei, apoi au mers la galeria care i-a însoțit și încurajat în meciul din orașul arădean și în final au petrecut și la vestiare. Acolo, antrenorul Ionuț Popa și-a respectat promisiunea făcută în fața jucătorilor înaintea barajului și și-a ras mustața.
În culmea fericirii, Ionuț Popa (64 de ani) s-a prezentat la conferința de presă fără mustață. „Sunt eu, Popa, dacă nu mă recunoașteți”, a glumit arădeanul, care apoi a continuat prin a explica gestul său: „Le-am promis jucătorilor. Acum nu mai sunt inamicul Aradului. Țin la galeria Aradului. Vreau ca Aradul să fie în Liga 1. Azi am ținut cu Poli, dar întotdeauna țin cu Real Madrid și UTA”, a declarat Popa, citat de PressAlert.
Tehnicianul timișorenilor care a trecut cu 5-2 la general de UTA a vorbit despre meciul retur, câștigat cu 3-1. „În minutul 1, când au dat ei gol (n.r. – scorul a fost deschis în minutul 5, de Marius Curtuiuș), am spus că dau patru. Eu mă țin de cuvânt. Eu îi felicit pe arădeni, că au echipă bună. I-aș alege de aici pe Strătilă, Curtuiuș, pe Stahl în primul rând, și pe Adili, prietenul meu… Pe Adi Petre”, a continuat tehnicianul lui ACS Poli.
„Îl felicit pe Meszar (n.r. – părintele proiectului noii UTA), felicit pe cei de aici pentru organizare. Fără niciun pic de ironie, țin cu UTA. Chiar dacă mă înjură. Eu nu mă supăr pe ei. Lor le place ce fac eu cu ei, dar și lor le place să strige cuvântul acela cu m… Sper ca după chef să vin la prietenul meu Colin de la pub, dar țin cu UTA. Dar sunt cu sufletul la Timișoara…”, a mai spus Popa, deloc afectat că pe treaga partidă de la Șiria a fost înjurat de fanii utiști.
Potrivit PressAlert, actualul antrenor al lui ACS Poli a mai spus la conferința de presă că nu ar spune nu unei invitații legate de posibilitatea de a-i lua locul lui Laurențiu Roșu pe banca utistă. „E o întrebare grea, am contract până în 30 iunie. Dacă mă vrea UTA, de ce să nu discut? Eu îs alături de ei, indiferent. M-au înjurat, dar din inimă”, a conchis Ionuț Popa.
„Toată presa a spus că voi fi declarat antrenorul anului. Să ajungi în semifinalele Cupei, în finala Cupei Ligii, să te salvezi de la -14 puncte…”, a concluzionat Popa cu referire la sezonul său excelent.
ACS Poli a fost una dintre surprizele campionatului. Plecată cu un minus de 14 puncte, echipa bănățeană a reușit să rămână în Liga 1. Însă nu fără emoții. ACS Poli a fost nevoită să joace barajul de menținere în Liga 1 contra celor de la UTA. În tur s-au impus cu 2-1, iar în manșa secundă a câștigat cu 3-1.
Foto: Sport.ro