Florin Bratu a revenit pe teren după o absesență de 13 luni, în partida disputată de Dinamo II împotriva celor de la Dunărea Galați și a declarat că speră să joace cel puțin un meci pentru prima echipă în acest tur de campionat. „Sper să revin cât mai repede la forma la care eram înainte de accidentare. Normal că îmi era dor de fotbal, speram să vină mai repede acest moment, dar așa a fost să fie. Sper să joc cât mai curând și un meci oficial la prima echipă. Le mulțumesc suporterilor că nu m-au uitat și sper să nu-i dezamăgesc în continuare. Fotbalul nu l-am uitat și sper că, prin aceste meciuri și prin antrenamente, să îmi revin cât mai repede. Îmi doresc să joc cel puțin un meci până la finalul turului, sunt la dispoziția antrenorilor și mă pregătesc pentru asta”, a declarat atacantul dinamovist.
Bratu a jucat doar o repriză pentru Dinamo II, în meciul pierdut de bucureșteni cu 0-2 în confruntarea cu Dunărea Galați. Pentru vârful dinamovist a fost primul meci după accidentarea suferită în octombrie 2008, în partida contra celor de la CFR Cluj. Portarul Florin Matache și mijlocașul Djakaridja Kone sunt alți doi jucători de la prima echipă care au evoluat pentru formația a doua a clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER