„Îmi pare rău că am acceptat să preiau o echipă din mers! La Sportul e nevoie de un antrenor amator”

Viorel Moldovan și-a dat demisia de pe banca tehnică a formației
Sportul Studențesc după înfrângerea cu 1-4 din meciul cu FCM Târgu
Mureș, iar tehnicianul spune că regretă faptul că a acceptat să
preia o echipă din mers și că la acest club nu se vrea
performanță.

„Toată echipa mi s-a părut lipsită de orgoliu, fără chef de
muncă. Cu jumătăți de măsură nu se poate face treabă. Poate că la
Sportul e însă nevoie de un antrenor amator, și nu de unul care
cere seriozitate, muncă și implicare. Îmi pare rău doar că am
acceptat să preiau din mers o echipă în suferință, în rest – nimic
altceva. Am venit într-un moment nepotrivit. Am muncit și am făcut
tot posibilul pentru ca treaba să meargă bine. Nu îmi reproșez
absolut nimic, nu e vina mea că nu s-a putut mai mult. Viața merge
înainte, Sportul Studențesc a fost doar un pasaj trecător în
cariera mea”
, a declarat Viorel Moldovan.

Moldovan a antrenat Sportul pentru șase etape.

Publicat: 04 11. 2010, 09:58
Actualizat: 04 11. 2010, 09:59