„Îmi pare rău, Piți, vreau să câștige Știința”

Fostul jucător al Științei, Gică Craioveanu (foto), se află în
aceste zile în Bănie și așteaptă cu nerăbdare confruntarea cu
Steaua. Craioveanu nu a mai văzut un derby între cele două echipe
de pe vremea când juca și își pune mari speranțe în „mânjii”
Științei.

Cu cine ții sâmbătă? Cu Universitatea sau cu
Steaua?

Nu se pune problema. Țin cu Universitatea, pentru că datorită ei am
ajuns ce am ajuns. Îmi pare rău pentru prietenii mei de la Steaua –
Piți, Răduț, Dorel -, dar vreau să bată Știința. O să merg la meci,
să-i încurajez pe copiii ăștia. Nu am mai văzut un meci Steaua –
Craiova de când am plecat de la Universitatea. Ard de nerăbdare,
abia aștept să văd partida.

Craiova nu a mai bătut în Ghencea de 21 de
ani…

Am fost aproape în ’93 sau ’94, când am făcut 1-1, și le-a dat lor
un penalty inventat. Am condus aproape tot meciul, am fost așa
aproape… Sper să reușim acum.

„Balaci
era Dumnezeu în fotbal pentru mine”

Ai spus că în copilărie erai suporterul Stelei. Cine sau
ce te-a făcut să te răzgândești?

Când eram mic, țineam cu Steaua, dar după ce l-am văzut pe Balaci,
m-am îndrăgostit de Știința. El era pentru mine Dumnezeu în fotbal.
Dacă nu avea acea accidentare, era cel mai mare fotbalist român din
istorie. Eu am jucat cu numărul 8 la toate echipele, pentru că 8 a
purtat Balaci.

Trebuie să fie un proiect bun, care să mă convingă să
vin la Universitatea într-o funcție. Eu vin să mă bat la titlu, nu
la retrogradare

Gică Craioveanu

61
de goluri a marcat Craioveanu pentru Universitatea, în 129 de
partide

Publicat: 30 07. 2010, 08:10
Actualizat: 30 07. 2010, 08:21