Hervin Ongenda (25 de ani/aripă stânga) a impresionat în ultimii 3 ani la FC Botoșani, iar ofertele au început să apară pe adresa clubului patronat de Valeriu Iftime.
Daniele Pinna, agentul oficial al francezului Hervin Ongenda, susține că fotbalistul celor de la FC Botoșani este dorit de câteva echipe din străinătate, dar că nu a primit nicio propunere concretă de la CFR Cluj.
Pinna, care este și impresarul lui Walter Zenga, a dezvăluit pentru ProSport că de serviciile fostului jucător de la PSG se interesează două cluburi din Franța și două din a doua ligă italiană.
„Am văzut că Florin Manea a vorbit despre Hervin Ongenda, dar nu știu în ce calitate a făcut-o. Eu sunt agentul oficial al lui Hervin și aș vrea să clarific acest aspect. Este important ca lumea să știe cu cine poate vorbi în cazul în care îl dorește pe Ongenda. În acest moment există interes pentru el de la două cluburi din Franța, care îl cunosc foarte bine, și de la două echipe din Serie B.
Nu e nimic decis, nu e sută la sută sigur că va pleca. Din România nu m-a căutat nimeni, nici CFR Cluj. Este campioana și e un club de tradiție, dar nu am avut discuții. Poate și pentru că a existat această confuzie, legată de cine este reprezentantul jucătorului”, a spus Daniele Pinna pentru ProSport.
Ongenda a început fotbalul la Paris FC, iar de-a lungul carierei a evoluat pentru PSG, Bastia, PEC Zwolle, Real Murcia, Chievo și FC Botoșani.
De altfel, cu PSG a câștigat șapte trofee: două titluri de campion, o cupă a Franței, o cupă a Ligii Franței și 3 Supercupe ale Franței.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER