Impresarul lui Planic a agitat apele, Becali a răspuns. Replica finanțatorului FCSB, după „pac-pac s-ar putea să trebuiască să vă căutați fundaș central”

Gigi Becali (60 de ani) i-a răspuns, joi seară, lui Zvonko Milojkovic, impresarul care anunțase că Bogdan Planic ar putea pleca de la FCSB în iarnă.

„Înseamnă că știe el (n. red – impresarul lui Planic) că ne dă cineva vreo 10 milioane de euro. Hai să vă spun ceva. Helmuth e… el dă declarații ca persoană fizică, nu dă declarații ca oficial al clubului. Impresarul are dreptate. Dacă un fundaș greșește de două, trei ori la șapte meciuri, e normal. Dar dacă fotbalistul joacă, nu e frumos să critici. Eu nu am treabă cu impresarul. Eu am treabă cu jucătorul. Mai are trei ani de contract. Impresarul poate să zică ce vrea, eu nici nu-l cunosc, nici nu știu cine e”, a spus finanțatorul FCSB, la Digi Sport, ca replică la cele declarate de agentul sârb.

„Și pe mine m-a surprins jocul slab făcut de Planic. În repriza a doua și-a mai revenit, dar a început prost”, a fost declarația lui Helmuth Duckadam care l-a făcut pe Milojkovic să ia poziție: „Domnule Duckadam, nu uitați că se apropie iarna și pac-pac s-ar putea să trebuiască să vă căutați fundaș central. Până acum, când a jucat în toate meciurile bine, nu l-ați mai criticat. Nu e normal ceea ce se întâmplă”

Planic a avut un prim sezon foarte bun la FCSB, iar evoluțiile constante i-au adus inclusiv banderola de căpitan a echipei, după ce Florin Tănase a fost deposedat de ea. Mai mult, în luna mai a acestui an, Planic a fost ofertat de Eintracht Frankfurt. Germanii au oferit 8 milioane de euro, dar Becali a cerut 10 și negocierile au picat.

Publicat: 28 09. 2018, 00:07
Actualizat: 28 09. 2018, 00:08