Impresarul lui Planic are FCSB la degetul mic: „Se apropie iarna și pac-pac s-ar putea să trebuiască să vă căutați fundaș central”
Zvonko Milojkovic, impresarul lui Bogdan Planic, a reacționat dur după ce a auzit declarația oferită de Helmuth Duckadam cu prilejul victoriei cu Dunărea Călărași. Oficialul FCSB nu a avut cuvinte de laudă pentru fundașul sârb, iar impresarul a trecut la amenințări.
„Și pe mine m-a surprins jocul slab făcut de Planic. În repriza a doua și-a mai revenit, dar a început prost”, a spus Duckadam pentru DigiSport.
Planic a avut un prim sezon foarte bun la FCSB, iar evoluțiile constante i-au adus inclusiv banderola de căpitan a echipei, după ce Florin Tănase a fost deposedat de ea. Mai mult, în luna mai a acestui an, Planic a fost ofertat de Eintracht Frankfurt. Germanii au oferit 8 milioane de euro, dar Becali a cerut 10 și negocierile au picat.
Cu trei ani rămași în contract, impresarul lui Planic și-a permis luxul de a pune presiune pe conducerea vicecampioanei: „Domnule Duckadam, nu uitați că se apropie iarna și pac-pac s-ar putea să trebuiască să vă căutați fundaș central. Până acum, când a jucat în toate meciurile bine, nu l-ați mai criticat. Nu e normal ceea ce se întâmplă”, a spus impresarul lui Planic, pentru DigiSport.