Impresionat de Chiacu

Fotbalistul a contribuit la primele două goluri ale
timișorenilor și are șanse mari de a juca și împotriva
Craiovei.

„Chiacu este unul dintre cei care astăzi au depus un efort mare
și poate îl voi avea în vedere și pentru meciul cu Craiova. A fost
disponibil, dinamic, dar nu mă interesează în mod special că a dat
pasă de gol, ci atitudinea pe care a avut-o”, a declarat Sabău după
meciul cu Sănătatea Cluj. Chiacu nu este singurul fotbalist care
l-a mulțumit pe tehnician, care i-a mai pomenit pe Vrsic, Parks,
Rusic sau Brezinsky. „Mi-aș fi dorit un randament bun la cât mai
mulți jucători, dar va trebui în continuare să văd care dintre ei
sunt pentru prima echipă și care nu. Unii dintre ei au fost mai
timizi”, a mai spus antrenorul lui Poli, care a vrut să sublinieze
faptul că în celelalte meciuri oficiale vor intre în teren doar
jucătorii care sunt în formă. „Nu există protejați sau jucători
aduși de mine. N-o să fac niciodată rău mie, clubului sau
jucătorilor”, a precizat Sabău.

„Poli, cel mai valoros adversar”

Antrenorul-jucător al Sănătății Cluj, Radu Sabo, crede că
Timișoara este mai bună decât Dinamo sau celelalte echipe de Liga I
cu care a mai jucat echipa sa. „Dintre echipele de Liga I pe care
le-am întâlnit, Timișoara este cea mai puternică. Se vede că joacă
și în Europa. Ei nu au folosit echipa de bază, dar se vede că au un
lot lărgit valoros, pentru că au și pretenții mari. Diferența de
valoare s-a văzut, însă scorul nu știu dacă reflectă chiar
diferența din teren. Atât am putut și pentru noi a fost un lucru
mare că am ajuns până în faza asta”, a declarat Sabo.

„A fost un joc bun de antrenament. Am avut un adversar care
nu ne-a pus mari probleme, mai ales acasă, având și un teren foarte
bun, pe care puteai să construiești”

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli
Timișoara

Publicat: 24 09. 2009, 01:00
Actualizat: 24 09. 2009, 01:19