„În altă țară, Petrescu s-ar purta altfel cu arbitrii!** Va ajunge antrenor mare”
Unirea Urziceni este de departe echipa momentului în România.
Varga și ai lui au nevoie de un egal la Stuttgart pentru a se
califica în premieră pentru o echipă românească în primăvara Ligii.
Unirea este lider și în Liga lui Mitică, dar victoria de la Piatra
Neamț e pusă pe seama greșelilor de arbitraj! Victor Becali spune
că Dan Petrescu ar avea altă atitudine dacă ar antrena în alt
campionat și îi prevede un viitor mare!
„Eu l-am adus pe Dan Petrescu la Unirea Urziceni. Când a venit la
FC Național, când era jucător și antrenor secund, pe vremea lui
Zenga, fiind foarte aproape de oamenii de acolo, am putut să stau
aproape de el. Când îl vedeam cum vorbește despre fotbal, de parcă
era antrenor principal, cum se documentează, mi-a plăcut. Cunosc
foarte bine activitatea lui și de asta am crezut și cred în el. Va
ajunge un mare antrenor, chiar dacă aud comentarii răutăcioase.
Sunt sigur că el va avea o altă atitudine fața de arbitraj, dacă va
fi la altă echipă, în altă țară”, a declarat Victor Becali
la Sport Total FM.
Scoția, prea mică pentru Peterescu?
„În antrenorat nu e ca la președenție sau ca la deputați și
senatori, să depui candidatura. Poate că scoțienii or fi interesați
de Dan Petrescu, dar să își depună el CV-ul, nu cred. El e un
antrenor interesant pentru multe echipe, pentru că văd ce a făcut
el la Unirea Urziceni. E exclus să se duca el să își depună
CV-urile”, a încheiat Becali.