„În fotbal îmi stric imaginea”

Finanțatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a pierdut, după cum singur a declarat, 12 miloane de euro de când investește în fotbal. „Numai deplasarea la ultimul meci, de la Baku, m-a costat 130.000 de euro”, recunoaște Porumboiu într-un interviu acordat revistei economice Money Express.

Dar cu toate acestea fostul arbitru nu renunță la pasiunea lui, deși recunoaște că afacerile ocupă un loc important în viața lui.„De fotbal mă ocup în mașină, vorbesc la telefon. Dacă am chef raspund, dacă nu, nu. Sunt timpi morți în mașină. Nu as putea să spun că aș putea fără fotbal. E o nebunie, și copiii imi spun. Dar e un microb prea puternic și nu mai poate fi scos. Chiar dacă îmi dau seama ca am o imagine excelentă ca fost arbitru și știu că mi-o stric ca finanțator”.

Cel mai prosper om de afaceri din Vaslui crede că totuși o sa ajungă pe plus și în fotbal, nu numai în afaceri și mizează pe priceperea lui în bussines.„Daca in business nu sunt pe minus, nu voi fi nici in fotbal. Pașii marunti sunt siguri”. a încheiat Porumboiu.

Cea mai bună performață a Vasluiui de până acum a fost ocuparea locului 7 în sezonul 2007-2008 și a reușit în premieră anul acesta să se califice în Cupa UEFA.

Publicat: 06 08. 2008, 20:42
Actualizat: 06 08. 2008, 21:06