Lăcătuș a schimbat o echipă întreagă, dar Steaua a trecut greu de Sportul, in Cupă. Seria infernală de meciuri ale roș-albaștrilor continuă la Bistrița, un loc în care steliștii au avut mai mereu probleme. Jean Pădureanu e sigur că Manea va scoate Gloria din criză și mizează pe rivalitatea dintre fostul rapidist și cei din Ghencea: „În Cupă m-a impresionat mai mult Sportul, dar Steaua rămâne o echipă valoroasă”, spune Pădureanu.
„Steaua rămâne o echipă titrată, cu jucători buni, dar fotbalul se joacă. M-a impresionat în primul rând Sportul, dar și Steaua prin valoarea și ratările pe care le-a avut. Steaua rămâne o echipă foarte valoroasă. Suntem atenți pentru acest joc și încercam să nu pierdem. Manea a schimbat ceva pe plan psihologic, este un tip deschis, pozitiv, fost fotbalist. E în fotbal de foarte mulți ani. Îmi doresc foarte mult să fiu învingător. Asta îmi doresc de 45 de ani, de când sunt președinte. Am încredere în ceea ce va face Manea, cum îi va motiva, ce formație va face și sper că va ieși bine”, a declarat Pădureanu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER