În Ghencea poate ajunge un fost jucător al Realului!** „Nu ține la cartea de vizită! Vrea să joace la Steaua”
Steaua continuă căutările pentru a-și acoperi postul de fundaș dreapta. Soluția ar putea fi reprezentată de un fost jucător al lui Real Madrid, Javier Velayos (26 de ani), intrat în ultimele șase luni de contract cu FC Brașov.
Impresarul jucătorului, Marcel Popescu, nu exclude varianta transferului lui Velayos în Ghencea, conducerea Brașovului fiind dispusă să negocieze mutarea încă din această iarnă.
„Poate fi o soluție pentru Steaua. E în ultimele 6 luni de contract, iar patronul Brașovului este dispus să negocieze, așa cum a făcut-o și în cazul lui Chipciu. Jucătorul își dorește să ajungă la Steaua, cu toate că nu ține la cartea de vizită.
Nu este un salt extraordinar în cariera lui, este format la Real Madrid. Acomodarea lui la Steaua va fi rapidă, ucenicia și-a făcut-o la unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii. Steaua are nevoie de titular pe postul de fundaș dreapta, nu de a treia rezervă”, a spus Marcel Popescu la Sport.ro.