„În niciun caz nu suntem favoriți cu Steaua!** La finalul anului trebuie să fim în grupele Ligii”
Timișoara a fost aproape de o calificare în premieră în grupele
Ligii, dar Marica și ai lui au anulat victoria mare în fața celor
de la Șahtior. Marian Iancu prefațează derby-ul cu Steaua și spune
că Poli nu poate fi favorită, dar că fanii pot anula diferența
dintre echipa lui Uhrin și cea a lui Cîrțu: „Doar publicul ne poate
ajuta să jucăm de la egal la egal cu Steaua!” Iancu a stabilit și
obiectivul pentru finalul acestui sezon: „Sper că sfârșitul anului
să ne găsească în grupele Ligii”
„Nu este un meci ușor cu Steaua. E un joc în care o echipă,
Poli, dorește să-și consolideze poziția și, prin conjunctura
rezultatelor, poate să treacă pe locul 1. Steaua nu vrea să iasă
din joc și din aritmetica europeană a campionatului. Față de
investițiile făcute de steliști și declarațiile lor din ultimul
timp, putem spune că doar publicul poate să facă în așa fel încât
diferența de pe teren să nu existe. În niciun caz nu suntem
favoriți! Doar publicul ne va da șanse să jucăm de la egal la egal
cu Steaua!”, a declarat Iancu la TV Analog
„Finalul
anului trebuie să ne găsească în grupele
Ligii”
„4 decembrie trebuie să ne găsească în grupele unei competiții
europene, de ce nu, Champions League? Este o mândrie pentru un club
să construiești o echipă și în același timp să vinzi jucători din
propria pepinieră. În lotul actual, 7-8 jucători sunt crescuți în
cadrul clubului”, mai spune Iancu