În numele lui Dinamo**
La început au fost 9 (nouă). O singură lojă și un proiect nemaîntâlnit din Sălăjan și până-n piața Obor, din Titan și până-n Calea Moșilor. Cristi, Nicu, Florian (pe atunci Bușcă), Vasile, Ioan (cunoscut Giovani), Bagher, Dragoș, Gheorghe (Gigi pentru toți) și Vladimir (zis Vova).
2005, e vară se poartă cravată roșie, iar conferința de prezentare a lotului enumerat mai sus se desfășoară la Howard Johnson (fostul Hotel Dorobanți). Erau așa mulți, încât Vasile a mai construit două loje, să fie loc pentru toată lumea. Nu s-au legănat prea mult, că pânza de păianjen s-a rupt pentru prima oară. A plecat Ioan, dar nu și Giovani. Și au mai rămas opt. S-au mai scurs etape și câteva ședințe CA, s-au împărțit acțiunile și s-a mai dus unul: Gigi (a nu se confunda cu George, care în viitor îl va cununa pe Cristi).Gheorghe, mare dinamovist, dar cu prea mult orgoliu pentru un grup așa de mare.
Acțiunile s-au reîmpărțit la șapte, era nevoie de majorare de capital. Bagher n-a mai înțeles (în cazul lui se justifică de ce nu folosim numele de familie). Prevăzător din fire, Vova simțea criza mondială și a spus la rându-i „pas”.
2008 și mai erau doar cinci. Cristi se pregătea în continuare de Liga Campionilor, Nicu a rămas în capul mesei, Dragoș era mai mult plecat, Florian vorbea rar, Vasile prea des. Iar Florian și-a dorit schimbarea. A început cu numele (din Bușcă în Walter), iar apoi cu locul. S-a mutat la Cluj, iar pe Calea Floreasca a rămas careul de ași. Vasile și-a pierdut vocația de orator, a spus „asta-i basta”, iar Agatha Christie poate fi plagiată. Din nouă negri mititei mai sunt doar trei. Dragoș și-a întors fața la fotbal, Nicu e la fel, Cristi a divorțat, s-a însurat, (aici apare George), s-a mutat la Miami și a anunțat, ieri, tot la Howard Johnson: „Plec”.
2012, e vară, cravata e tot pe roșu, Ioan e același Giovani, dar fără licență, Gigi vrea să facă o nouă Craiova, Bagher (dacă mai știe cineva ceva de el să sune la redacție), Vova a trecut de criză, Florian a ajuns la Petrolul, Vasile pare că s-a călugărit, iar Cristi nu se mai pregătește de Champions League. Dragoș și Nicu sunt tot pe baricade. Mai e, însă, un nume, singurul important: Dinamo. Nu l-am pomenit deloc. Cu siguranță va merge mai departe și când Dragoș și Nicu nu vor mai fi, dar până atunci, în „Ștefan cel Mare” nu s-a schimbat nimic față de 2005.
P.S. În șapte ani, de la Dinamo au plecat șapte acționari. Ce va fi în 2014?