În primul meci cu noul antrenor principal, Laszlo Balint, Universitatea Craiova a învins cu 4-1 formaţia germană Arminia Bielefeld, într-un amical disputat la Jenbach, în Austria, ţară în care formaţia din Bănie efectuează un stagiu de pregătire. Golurile au fost marcate de Andrei Ivan (5) şi Jovan Markovic (51, 60), Ante Roguljic (80), respectiv Christian Gebauer (73).
Dacă oltenii se află de zece zile în stagiu în Austria, cei de la Arminia Bielefeld au reluat pregătirile abia de două zile, după ce în sezonul trecut a retrogradat din Bundesliga, ocupând poziţia a 17-a.
Andrei Ivan a deschis scorul în debutul jocului, transformând un penalty obţinut tot de el, la finalul uneu acţiuni iniţiate de Baiaram şi continuată cu un şut al lui Gustavo, respins de portarul nemţilor. În prima repriză, Koljic a ratat singur cu portarul, dar şi Pigliacelli a intervenit apoi pentru a menţine avantajul echipei sale. Jovan Markovic a mărit avantajul Universităţii Craiova în primele minute ale părţii secunde, reluând impecabil cu capul centrarea lui Mihai Căpăţână. Tot Jovan Markovic a punctat pentru 3-0, după o oră de joc, cu un şut plasat de la 25 de metri. Lansat printre fundaşii olteni, Gebauer a redus diferenţa, la o fază în care a rămas singur cu portarul David Lazar. Ante Roguljic a stabilit scorul final, marcând cu un şut pe jos din afara careului.
Antrenată de Laszlo Balint, Universitatea Craiova a evoluat în formula: Pigliacelli (46 Lazar) – Vlădoiu (46 Căpăţână), Screciu (62 Brăşfăleanu), Papp (46 Găman), Vătăjelu (46 Bancu) – Mateiu (62 Sala), Vînă (46 Creţu), Gustavo (46 Nistor) – Baiaram (46 Cîmpanu), Koljic (46 Markovic), Ivan (46 Roguljic 90 Danciu).
La Arminia Bielefeld, antrenorul Michael Kostman a început cu: Kapino – Laursen, Husing, Consbruck, De Medina, Ince, Kruger, Prietl, Sidler, Serra, Andrade, Rzatkowski. Au mai jucat: Schulz – Mihajlovic, Niemann, Hack, Bello, Cherny, Vasiliadis, Gebauer, Klos, Okugawa, Ramos, Echghouyab.
În următoarele amicale din Austria, pe 29 iunie, de la 19:30, Universitatea Craiova va întâlni campioana din Azerbaidjan, Qarabag FK, iar pe 3 iulie, de la 12:00, pe Heidenheim 1846, formaţie din Zweite Bundesliga. Formaţia din Bănie, care la finalul lunii iunie va disputa dubla din preliminariile Conference League, contra albanezilor de Vllaznia Shkoder, mai încearcă stabilirea altor două partide de verificare în stagiul tirolez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER