„În România există doar Dinamo-Steaua și alte meciuri”
Fostul căpitan al celor de la Dinamo, Florentin Petre, a prefațat derby-ul de sâmbătă cu Steaua. Acesta a spus că acesta e cel mai important meci al sezonului și își aduce aminte cât de concentrat era înaintea unui astfel de meci.
„Dinamo-Steaua e cel mai important meci al sezonului, dacă nu chiar al campionatului românesc. Se întâlnesc cele mai bune echipe din România și aici mă refer la istorie, la palmaresul pe care le au cele două grupări, și nu neapărat nu la modul în care joacă acum. Într-un sezon de campionat, există Dinamo-Steaua și alte meciuri. Mi-e dor de astfel de meciuri, pentru că erau partide în care mă dăruiam total și cred că așa fac toți jucătorii„, a spus Petre, informează sport.ro citând newsin.