În sfârșit! Juventus – Sepsi 2-1. Măzărache aduce prima victorie a nou-promovatei bucureștene în Liga 1

Juventus București – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2-1 (Wallace 27, Măzărache 59 / Astafei 16)
 

Echipele de start:

  • Juventus: Drăghia – Călințaru, Wallace, Benga, Zaharia- Mihăescu, Bărbulescu – Carabela, Sesar, Petre – Măzărache
  • Sepsi: Miron – Petrovikj, R. Damian, I. Ursu, Dumbravă – Astafei, Ghinga, Fulop, P. Petre – C. Herea – Nikolic

19:53 Final de meci la Ploiești! Juventus bifează prima victorie din acest sezon.


19:18 GOOOL JUVENTUS! Băjenaru a șutat din afara careului, Miron a respins în față, unde a apărut vârful Măzărache, care a trimis în plasă pentru 2-1. Gazdele sunt aproape de prima victorie din acest sezon.


18:30 GOOOL JUVENTUS! Wallace reia din fața porții, după o lovitură liberă executată de Ciprian Petre din marginea careului. Jucătorii lui Sepsi au cerut fault în atac la reluarea fundașului, dar Ionuț Coza a indicat centrul terenului.


18:18 GOOOL SEPSI! Astafei deschide scorul cu un șut expediat pe jos, la colțul lung. Drăghia s-a întins, dar fără să poată respinge.


18:02 A început meciul de la Ploiești!

Juventus București și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, cele două echipe care au promovat în Liga 1 la capătul sezonului trecut, vor fi față-n față pentru a doua oară în actuala stagiune. Meciul care se va disputa la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, are startul programat la ora 18:00.

Oamenii lui Marin Barbu caută, încă, prima victorie în acest sezon. În tur, echipa lui Valentin Suciu s-a impus, scor 2-1. Înaintea meciului direct, Sepsi ocupă locul 12 în clasament, cu 11 puncte, în timp ce Juventus București este lanterna roșie a campionatului, cu doar 4 puncte.

3 înfrângeri în ultimele 5 meciuri are Sepsi, în timp ce Juventus București a înregistrat 4 înfrângeri în ultimele 5 partide. „Ne așteaptă un meci foarte greu din care ne dorim și trebuie să ieșim învingători. Având în vedere situația celor două echipe în clasament. Noi avem foarte mare nevoie de aceste trei puncte”, a spus antrenorul covăsnenilor, Valentin Suciu.

 

Publicat: 21 10. 2017, 19:54
Actualizat: 21 10. 2017, 20:53