Dumitru Cardoso (27 de ani) este printre cei mai buni jucători veniți în Liga 1 în vară. Cornel Dinu este impresionat de calitățile fotbalistului adus de Edi Iordănescu la Gaz Metan Mediaș, iar la finalul meciului cu Viitorul Constanța a avut o remarcă surprinzătoare. Uimit de realizările tehnice ale lui Cardoso, fostul antrenor și-a permis o comparație cu cei mai mari jucători ai lumii. „Vezi la nivelul lui Neymar, la nivelul lui Ronaldo. E foarte sigur pe execuție, deci e clar că a mai făcut nenorociri din astea„.
Bararab Panduru a rămas și el impresionat. Faptul că s-a format în Italia și că a prins meciuri în primele două ligi l-au făcut pe Cardoso să fie, în acest moment, unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului. „Uitați-vă ce face jucătorul ăsta. Pe mine mă încântă jucătorul ăsta de fiecare dată când are mingea, când pune piciorul pe minge, cum cere mingea pe poziție viitoare și mă mir că Edi spune că nu e vârf de atac. Probabil că nu e vârful de atac care să stea fix acolo. Aici nu că a călcat pe minge, cum calcă alții de trebuie să scoatem crampoanele de pe minge vreo două săptămâni.
Nu, asta așa a vrut să facă. Nu vezi nicăieri așa ceva, este incredibil. Oricine ar fi fost acolo din campionatul nostru, era fentat. Nu crezi niciodată în primul rând că poate să-i reușească așa ceva” , a spus Basarab Panduru la Telekom Sport.
Dumitru Cardoso a ajuns în Liga 1 în vară, din postura de jucător liber de contract. A adunat 6 meciuri pentru Gaz Metan Mediaș, a marcat de două ori și a oferit 3 pase decisive. Înainte să ajună în România, jucătorul de bandă a fost legitimat la Empoli, Napoli, Ternana, Citadella, Reggina, PAE Veria, Nottingham Forest sau Alcorcon.
Născut în Suedia, Cardoso a adunat 115 meciuri în Serie B (15 goluri și 6 pase decisive) și 9 în Serie A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER