În sfârșit, speranțe! Clubul din Liga 1 care vrea să redevină un nume mare: „Ar putea veni un investitor”. Anunțul uriaș făcut azi

Una dintre cele mai bune echipe ale României în ultimul deceniu, CFR Cluj trece printr-un moment greu din punct de vedere financiar, dar lucrurile s-ar putea schimba din iarnă, când în „Gruia” e așteptat un investitor care să le redea ardelenilor strălucirea din urmă cu câțiva ani.

Aflată în insolvență, CFR a început actualul campionat cu o penalizare de șase puncte, dar, chiar și așa, se luptă cu șanse destul de mari să prindă un loc de play-off la finalul sezonului regulat, iar planurile lui Iuliu Mureșan sunt chiar mai îndrăznețe. Artizanul succeselor istorice își dorește să rămână în conducerea clubului, dar alături de un alt investitor: „Am speranțe că se va întâmpla ceva bun în iarnă, în primul rând trebuie să ne pregătim bine, să intrăm în play-off, e posibil să vină și un investitor și să ne rezolvăm problemele. Probabil voi face parte și eu din noua conducere”, a spus Mureșan, la Digi Sport.

Mureșan a vorbit și despre înfrângerea cu FC Voluntari, scor 2-1, și nu s-a ferit să critice atitudinea echipei după deschiderea scorului: „Ne-am retras prea repede, ne-am apărat pe linia de șase metri și nu era cazul. E greșeala mea că n-am mai stat lângă Miriuță meciul acesta. Dacă ne apăram mai avansat nu se mai întâmpla nimic din toate astea. Încă depindem doar de noi sa intrăm în play-off și asta este bine”, a mai spus președintele clujenilor.

Publicat: 17 12. 2016, 18:44
Actualizat: 17 12. 2016, 19:01