În sfârșit, Steaua și-a găsit numărul „10”! VIDEO:** Iancu a strălucit cu Pandurii! Patru faze care i-au „trădat” clasa

This browser does not support the video element.

Gabi Iancu a fost folosit titular în partida cu Pandurii Târgu Jiu, iar puștiul adus de la Viitorul a încercat să nu-și dezamăgească antrenorul. Folosit în spatele lui Raul Rusescu, Iancu a făcut un meci foarte bun.

Prima dată a ieșit la rampă în minutul 11, chiar la faza golului. Iancu l-a deschis excelent pe Adi Popa în dreapta cu o pasă pe culoar (vezi video, min. 1.04), care a scăpat într-o poziție periculoasă și a trimis pentru Rusescu, iar golgheterul Stelei n-a iertat.  

După 6 minute, Iancu a fost din nou în centrul atenției, cu o fază trasă la indigo cu cea de la gol (vezi video, min 1.37): deschidere în dreapta pentru Popa, care a centrat în careu, dar Rusescu n-a mai reușit de această dată să înscrie.

În minutul 42, mijlocașul în vârstă de 18 ani și-a încercat norocul de la 25 de metri (vezi video, min. 4.19). Iancu a dat dovadă de egoism, dar în același timp și de mult tupeu și a tras foarte periculos de la distanță. Mingote a respins în corner cu vârful degetelor.

Gabi Iancu a fost în căutarea golului și în partea a doua. În minutul 48, steliștii au creat o fază spectaculoasă, iar Iancu a trimis la colț din marginea careului (vezi video, min. 4.56). N-a avut însă nici de această dată succes, dar a fost un nou plus în ochii antrenorului. Tânărul jucător a părăsit terenul de joc în minutul 52, când i-a lăsat locul lui Nikolic.
 

Publicat: 04 05. 2013, 19:21
Actualizat: 04 05. 2013, 19:22