„În tur, ne-au furat `nea Caisă` ăștia cu fluierul”
Singurul lucru care a împiedicat pe Universitatea Craiova să termine turul de campionat pe locul 3, au fost arbitrii din Liga I. Asta este cel puțin părerea finanțatorului clubului oltean, Adrian Mititelu. Oficialul recunoaște totuși că este mulțumit de felul cum s-a prezentat echipa "alb-albastră" în aceste 17 etape și speră ca evoluția bună să continue și din primăvară.
"A fost un tur reușit pentru noi. Dacă stăm să ne gândim, putea să fie mult mai bine pentru noi. Am avut neșansă, dar asta ține și de experiența noastră și de unele reguli nescrise ale fotbalului, dar din retur vreau să dispară aceste lucruri. Mă simt frustrat să văd că jucăm bine și lucrurile nu depinde de noi, ci de ceea ce fac ale’ nea’ Caisă ăștia de la centru, cu fluierul. Evoluțiile noastre nu sunt o întămplare, ci rodul muncii unor oameni. Noi jucăm la fel de bine cu orice adversar, indiferent de cine e el", a spus finanțatorul "juveților" la gsptv.
Universitatea Craiova a terminat turul pe poziția a 6-a, acumulând 28 de puncte. Știința se află la doar 7 lungimi în spatele liderului Dinamo.