Unul dintre jucătorii care s-au despărțit de Unirea Urziceni din cauza problemelor financiare de la echipa ialomițeană, Sorin Frunză a ales să se transfere la Rapid, echipă la care în urmă cu 11 ani nu a fost păstrat după ce a dat probe de joc.
CHiar dacă giuleștenii se află la nouă puncte de liderul Oțelul Galați, mijlocașul e sigur că Rapidul poate câștiga titlul în acest sezon.
„Când am ajuns în prima zi la Pro Rapid, mă gândeam că acum 11 ani nu am luat o probă, iar acum am semnat direct contractul. Rapid are șanse la titlu. Se gândește CFR-ul, de ce să nu ne gândim și noi? Sunt convins că putem ieși campioni. Conducătorii și jucătorii trebuie să se gândească la ce a fost bine și la ce nu”, a spus Sorin Frunză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER