În urmă cu șase ani, reprezentau viitorul Stelei. Acum, nu se mai știe nimic despre unii dintre ei. Ce s-a întâmplat cu speranțele de la Academia Stelei. Jucătorul „dat dispărut” de doi ani

În urmă cu șase ani, reprezentau viitorul Stelei. Acum, nu se mai știe nimic despre unii dintre ei. Ce s-a întâmplat cu speranțele de la Academia Stelei. Jucătorul
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu șase ani, Steaua punea pe picioare o Academie de fotbal, una care nu a rezistat pentru că Gigi Becali a considerat că este prea costisitoare. Aproximativ 100.000 de euro se duceau lunar către talentele roș-albaștrilor

În sezonul 2009-2010, pentru fanii Stelei etapa începea sâmbătă dimineață, cu meciurile echipei secunde. Proiectul pus pe picioare de Adrian Ilie dădea, în sfârșit, speranțe suporterilor că Steaua poate crește talente. Mai mulți jucători au fost aduși la Academia special creată, fiind cunoscuți ca „cei mai buni juniori din România”, după cum spunea chiar managerul proiectul, Adrian Ilie. 

ProSport îți aduce aminte de jucătorii care în urmă cu jumătate de deceniu erau priviți ca mari speranțe în Ghencea, dar ale căror nume au fost uitate în ultima perioadă. 

Alin Abuzătoaie (mijlocaș, 24 de ani)

După ce a plecat de la Steaua, în 2012, cariera lui Abuzătoaie (foto) a cunoscut un trend descendent. Mijlocașul a trecut pe la Juventus București, Petrotub Roman, CSM Moinești, CS Mioveni, iar în acest moment joacă în liga a III-a, la CS Știința Miroslava. Jucătorul a fost propus la Steaua de Ioan Sdrobiș în 2009, iar descrierea pe care i-a făcut-o antrenorul este cel puțin interesantă. „Cu mare grijă, acest copil va ajunge un fotbalist excelent. El e singurul junior din cariera mea pe care nu l-am atins nicodată cu vreo palmă”, spunea Sdrobiș în 2009. 

Marius Bâtfoi (atacant, 24 de ani)

Un alt tânăr de perspectivă care juca la Steaua în urmă cu cinci ani este Marius Bâtfoi. Folosit destul de des în liga a II-a, Bâtfoi s-a pierdut după ce a plecat de la echipa roș-albastră. A trecut pe la FC Snagov, Unirea Urziceni, CS Buftea, FC Clinceni și Dunărea Galați. La începutul acestui sezon, Bâtfoi a dat probe la Oțelul, dar nu a fost pastrat în lot. 

Bogdan Mustață (fundaș dreapta, 24 de ani)

Titular în majoritatea meciurilor la Steaua II, cazul lui Bogdan Mustață (foto) este unul cel puțin ciudat. Site-urile de specialitate, dar și motorul de căutate Google nu mai au nicio informație despre fundașul dreapta din 2012. Ultima dată a fost legitimat la CS Turnu Severin. 

Alexandru Lazăr (mijlocaș, 23 de ani)

Lazăr nu a ieșit niciodată în evidență pe vremea când juca la Steaua. Patronul nu l-a lăudat, dar locul său în echipă era constant. La un moment dat se vorbea de trecerea sa la prima echipă, moment care nu s-a mai petrecut. În 2011 a acceptat să joace la Viitorul, pentru ca acum să fie legitimat la ACS Poli.

Alexandru Iacob (fundaș, 25 de ani)

În 2006 a fost cumpărat de Steaua de la Corvinul Hunedoara. Faptul că putea juca atât în centrul apărării, cât și mijlocaș închizător, l-au transformat pe Iacob în „noul Rădoi”. Doar că evoluțiile sale nu au confirmat o astfel de comparație. După ce investițiile la echipa a doua s-au oprit, Iacob a fost împrumutat la Brănești, pentru ca în 2011 să se transfere la Oțelul Galați. Nu a rupt gura târgului și după doar jumătate de sezon a fost transferat de Viitorul, unde a rămas tot șase luni. A semnat apoi cu Delta Tulcea, care l-a vândut ulterior la Rapid București, club la care activează și în prezent. 

Marius Albu (mijlocaș, 23 de ani)

Nu a fost văzut niciodată ca o mare speranță, dar nu a dispărut din peisajul fotbalistic așa cum au făcut alți foști colegi de la echipa a doua a Stelei. Despărțirea de roș-albaștri a fost în 2011, când Albu (foto) a fost cumpărat de Viitorul. Ulterior, a fost împrumutat la CS Buftea, pentru ca în prezent să joace în liga a II-a la Argeșul Pitești. 

Florin Bejan (fundaș central, 23 de ani)

Poate cel mai bun parcurs dintre foștii tineri ai roș-albaștrilor l-a avut Bejan. După despărțirea de de Steaua în 2011, fundașul central a fost preluat tot de Viitorul Constanța, unde a fost unul dintre titularii echipei. În prezent este la ASA Tg. Mureș, echipă la care este un fotbalist important. 

Bogdan Vătăjelu (mijlocaș, 21 de ani)

Era unul dintre cei mai tineri jucători de la Steaua II, dar în 2011 a avut aceeași soartă ca restul colegilor. Vătăjelu s-a văzut nevoit să plece la CSM Rm. Vâlcea, iar în prezent este la CSU Craiova. Deși a fost privit ca unul dintre cei mai talentați jucători care au ieșit pe porțile Academiei din Ghencea, Vătăjelu nu a apucat să joace pentru echipa mare. 

Iulian Roșu (mijlocaș, 20 de ani)

În momentul în care jucătorii Academiei au plecat într-un grup masiv, în 2011, Iulian Roșu a fost printre cei care au rămas la Steaua. A beneficiat de mai multe momente chiar în sânul primei echipe, dar nu a reușit să parcurgă toate etapele. În vârstă de 20 de ani, Roșu a ajuns la Rapid București, după ce a fost împrumutat un sezon la Clinceni. 

„Am înghițit ani de zile praf de zgură, acum ne rupem genunchii pe sintetic”

După ce Becali a renunțat să mai finanțeze Academia, tinerii jucători ai Stelei au avut de îndurat condiții nedemne pentru campioana României. Cea mai mare problemă cu care se confruntă în acest moment juniorii Stelei este legată de terenurile de antrenament. Sau, mai degrabă, de lipsa acestora. În Complexul Sportiv Steaua, cel aflat sub administrarea Armatei, sunt patru terenuri de fotbal, dintre care doar trei cu gazon natural. Pe ultimul, cel cu iarbă sintetică, sunt înghesuiți și pentru meciuri, dar și pentru antrenamente, toți juniorii Stelei. Este terenul care până acum șapte ani era acoperit cu zgură.

Povestește juniorul Stelei. „Ne facem antrenamentele exclusiv pe sintetic, pe ultimul teren din bază, cel care a fost de zgură. Acolo ne antrenăm, toți juniorii, și tot acolo ne jucăm toate partidele. Râdeam de multe ori cu colegii că după ce am înghițit ani de zile praful de la zgură, acum ne rupem genunchii pe sintetic. Mirosul de iarbă îl mai simțim când bate vântul dinspre vest, dinspre terenurile echipei mari„. Fotbaliștii care cresc în curtea Stelei au șanse mari ca până la finalul perioadei de juniorat să nu fi călcat nici măcar o singură dată pe terenurile cu suprafață de iarbă naturală din Complexul Sportiv Steaua, cel aflat acum sub administrarea Armatei. „Dacă ești cu adevărat norocos poți să prinzi un meci pe terenul 5. Mai erau terenurile 6 și 7, care acum s-au unit, însă nu avem acces acolo sub nicio formă, sunt rezervate echipei mari. Și pe „5” până de curând pusese Armata stâlpi pentru rugby, de curând s-a revenit la porți de fotbal. Când e aglomerație mare pe sinteticul din Ghencea facem antrenamente și la Liceul Mircea Eliade, tot pe sintetic, însă unul de dimensiuni mai mici, are vreo 70 de metri lungime”, spune sursa ProSport. 

Planul de viitor? O posibilă academie în Pipera și trialurile lui Pedrazzini

În lipsa conducerii, cu Gigi Becali și Mihai Stoica încarcerați, Steaua nu are o strategie clară în ceea ce privește viitorul copiilor pe care îi crește. Sezonul trecut, Reghecampf a încercat să își convingă patronul să investească într-o bază de pregătire în Pipera. La nivel pur teoretic s-au stabilit deja facilitățile: pe lângă terenurile de antrenament, baza ar urma să aibă un hotel, o clinică medicală, dar și o biserică. Un alt pas în direcția bună poate fi considerată misiunea lui Massimo Pedrazzini. Fostul antrenor secund al lui Walter Zenga la Steaua se ocupă acum de repopularea grupelor de copii și juniori și organizează selecții pentru tinerii fotbaliști. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×