Înainte de Dinamo-Steaua, Trică se creda doar „campion moral”

Decarul echipei lui Ioan Andone nu pune rezultatele mai slabe ale lui CFR din sezonul de primăvară numai în cârca altora, ci vede și bârna din ochiul propriu.

Eugene, ați bătut greu Gloria, mai aveți șanse la primul loc?

Eu așa simt, că vom sărbători în aceste zile cucerirea primului titlu din istorie. Ar fi și corect să câștigăm noi, fiindcă am condus campionatul mai mult timp decât Steaua. Am putea spune că suntem campioanii morali, dar asta, din păcate, nu se pune. Peste ani, rămâne doar trofeul din vitrina clubului.

Totuși, de ce ați ajuns să stați la mâna altora, deși aveați un avantaj mare la începutul acestui sezon de primăvară?

Dincolo de greșelile de arbitraj împotriva noastră și cele care au avantajat Steaua, dincolo de scandalul cu bricheta din Giulești, avem și noi o mare parte de vină. Adevărul este că nu ne-a mai ieșit jocul ca în tur și la unele meciuri n-am avut nici noroc.

Te gândeai, în februarie, după ce Steaua a pierdut la Iași, că vă mai poate ajunge în etapele rămase?

Sincer? Nici în visele mele cele mai negre nu mă gândeam că s-ar putea să ne ajungă Steaua în clasament, dar să ne și depășească!

Nu te temi de meciul cu „U“ Cluj?

Eu vă spun doar atât: dacă vom fi în fața Stelei și înainte de ultima etapă, am fi cei mai mari fraieri să ne împiedicăm contra celor de la Universitatea Cluj!


Cu toate că nu a reușit să se impună în acest retur, mijlocașul argentinian Sixto Peralta (29 de ani) va rămâne în Gruia și în sezonul viitor. Oficialii lui CFR Cluj și antrenorul Ioan Andone au ajuns la concluzia că Peralta a venit insuficient pregătit fizic și de aceea nu a reușit să devină titular.

Publicat: 04 05. 2008, 22:42
Actualizat: 05 05. 2008, 02:27