Concordia Chiajna a început să se pregătească pentru noul sezon din Liga 2. Ilfovenii au retrogradat, dar au început să schimbe anumite aspecte în cadrul echipei. Pe banca tehnică, Adrian Falub a fost înlocuit cu Laurențiu Diniță, în timp ce director sportiv a fost instalat Cristian Bălașa, tatăl fotbalistului FCSB Mihai Bălașa.
Ilfovenii doresc să revină în forță în Liga 1 Betano și au dat asigurări că nu vor exista probleme în noul sezon: „Înapoi în Liga I. CS Concordia Chiajna și-a stabilit deja ca obiectiv clar revenirea pe prima scenă fotbalistică. Tehnicianul Laurențiu Diniță, Directorul sportiv Cristian Bălașa și noul staff tehnic au aceeași dorință arzătoare și se încadrează perfect în viziunea clubului pentru realizarea obiectivului propus”, a transmis clubul.
Adrian Falub, șocat de probleme de la Concordia Chiajna!
Imediat după înfrângerea din campionat, în ultima etapă, împotriva lui Gaz Metan, Falub încă nu știa cum va arăta viitorul său, dar susținea că echipa din Chiajna nu va avea de suferit odată retrogradată în Liga 2: „Am avut prea multe probleme ca să ne putem salva de la retrogradare. Mi-am asumat totul, dar trebuie să-și asume și jucătorii. Niciodată în cariera mea nu am mai întâlnit atâtea probleme decât aici. Sunt jucători care s-au antrenat puțini, au avut accidentări pe care nimeni nu le înțelegea.
Din ce am discutat cu președintele sunt sigur că acest cub e bine organizat, e stabil și poate fi un club puternic în sezonul Ligii 2. Am avut o discuție cu domnul președinte și vom vedea ce va fi. Eu sunt antrenor, îmi place să antreneze, e prima dată când nu-mi îndepinesc obiectivul. Cred că anul viitor va fi o mică Liga 1 în sezonul următor al Ligii 2. Nu mi-am putut imagina aceste lucruri care s-au întâmplat aici. Vreau să mă duc acasă și vedem ce va fi”, a adăugat antrenorul.
Clasament play-out:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER