„Încă mai sufăr pentru titlul ratat anul trecut! O să îmi iau revanșa în sezonul acesta!”
Marius Lăcătuș nu a uitat nici acum suferința provocată de ratarea titlului din sezonul trecut și este foarte bucuros că va avea din nou posibilitatea să se lupte pentru campionat.
Tehnicianul speră să-și ia revanșa și să cucerească cel de-al 24-lea titlu de campioană, deși admite că lupta va fi mai acerbă.
"Am suferit și sufăr în continuare pentru ratarea titlului de anul trecut. Mi-ar fi părut rău ca anul acesta să nu duc munca la bun sfârșit. Daca voi avea din nou această șansă, voi încerca să profit de ea, să iau titlul în calitate de antrenor cu Steaua. Mai sunt încă detalii de stabilit", a declarat Lăcătuș la Sport Total FM.
Fiara a stabilit care sunt contracandidatele Stelei la titlul de campioană: "Ne batem pentru titlu cu CFR, Dinamo, Urziceni, Timișoara. Cei de la Timișoara sunt pe primul loc dacă primesc înapoi cele șase puncte. Și Rapidul are o echipă cu jucători puternici și are șanse la titlu"