Încă o belea pentru Timișoara! Prinsă la mijloc într-un scandal între Iacov și FRF!

Scandalurile în care este implicat clubul FC Timișoara par să nu se mai termine. Fără palmares, fără culori, fără antrenor, acum trebuie să dea socoteală și pentru transferurile lui Abiodun și Shroj de la FC Național. Problema datează încâ din 2006 când gruparea de pe Bega i-a adus cu "cântec" pe cei doi. Președintele celor de la Progresul București (fost FC Național), Constantin Iacov dă vina pe oamenii din Federație și Ligă pentru realizarea acestor mutări. Oficialul clubului din "Parcul cu Platani" a depus la TAS niște acte care dovedeau acest "furt" de jucători, iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a dat câștig de cauză.

Ce înseamnă asta? FRF este obligată să îi plătească lui Iacov daune în valoare de 3 milioane de euro. La auzul știri, Mircea Sandu a fost categoric: "Nu sunt în Federație acum, dar nu le dăm niciun leu!". Iacov s-a apărat și a mărturist că deja avocații săi au depus actele necesare pentru a grăbi finalizarea litigiului.

"Treaba lor, decizia TAS este de pus în ramă. Avocații noștri au luat deja legătura cu reprezentanții Federației și au stabilit o întâlnire pentru săptămâna viitoare. Decizia TAS este definitivă și inatacabilă. FRF trebuie să plătească. Cerem 3 milioane de euro despăgubiri. Să văd acum pe unde scot ei cămașa", a mărturisit Iacov, informează Libertatea.

Cum e greu de crezut că Federația va plăti din banii propri aceste despăgubiri, Timișoara (echipă care s-a folosit de jucători) ar putea fi obligată să achite această sumă către proprietarul celor de la Progresul. În 2006 cei doi fotbaliști ai Naționalului au făcut parte din exodul de jucători transferați de la gruparea din "Parcul cu Platani" la Timișoara.

 

Publicat: 06 12. 2008, 09:55
Actualizat: 06 12. 2008, 11:03