FCM Bacău a trimis o scrisoare la FIFA, în care se plânge că FRF refuză să pună în aplicare decizia dată de TAS și Tribunalul Federal din Elveția, conform cărie Steaua trebuie să le plătească moldovenilor despăgubiri în valoare de un milion de euro. Banii reprezintă compensația pe care FCM Bacău trebuie să o primească în urma neprelungirii contractului lui Eugen Baciu.
Daniel Scânteie, președintele lui FCM Bacău, susține că Steaua nu trebuie să primească licența pentru sezonul următor, dacă până pe 31 martie nu pune în aplicare deciziile date de TAS și Tribunalul Federal.
„E incredibil ce se întâmplă. Dacă cei din FRF consideră că așa putem dialoga, atunci se înșală amarnic. De trei zile mă chinui să iau legătura cu juristul Federației, Adrian Stângaciu, dar acest om nu-mi mai răspunde la telefon. Nu am ce să fac și o să încerc să-l sun personal pe Mircea Sandu, deoarece astăzi am putut-o contacta doar pe secretara dumnealui.
Din cauza faptului că ieri, la Comitetul Executiv, problema Bacăului nu a fost pusă sub nicio formă în discuție, astăzi am trimis o scrisoare către FIFA și ne-am plâns că FRF se eschivează în continuare și, deși am câștigat atât la TAS, cât și la Tribunalul Federal din Elveția, refuză în continuare să ia vreo măsură contra Stelei. Oricum, vom sta cu ochii pe Viorel Duru, deoarece dacă până la 31 martie Steaua nu ne plătește milionul de euro, acesta nu trebuie să-i mai dea licența. Nu are niciun temei legal să facă acest lucru. Însă, eu sunt sigur că domnul Duru este conștient de faptul că n-are cum să se joace cu legea”, a declarat pentru ProSport Daniel Scânteie, președinte la FCM Bacău.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER