Antena 1 a cumpărat pachetul free-to-air, dar plănuiește să dea meciurile pe GSP TV, un post de cablu. Contractul cu LPF nu-i obligă să difuzeze partidele în direct pe postul cu acoperire națională
Digi Sport e marele câștigător al contractului încheiat cu LPF. GSP TV, în schimb, rămâne, la prima vedere, fără meciuri din Liga I, în condițiile în care UPC condiționează includerea acestui post în grilă de o dovadă că va transmite meciuri din primul eșalon.
RCS a scos GSP TV din grila sa de programe și acum între cele două părți relațiile sunt mai mult decât reci. La licitația din aprilie, Antena 1 a achiziționat pachetul destinat televiziunii free-to-air cu intenția de a transmite doar partidele importante și ca meciurile mai slab cotate să fie difuzate pe GSP TV. Acest lucru l-a nemulțumit pe Alexandru Oprea, șeful RCS. „A fost un fel de încredințare directă, întrucât participarea era limitativă. Am fost nemulțumiți de tratamentul inegal, chiar discriminatoriu, al participanților”, spunea atunci Oprea.
„Trebuie respectate condițiile free-to-air”
În cazul în care meciurile pe care A1 le deține ar fi mutate pe GSP TV, atunci s-ar încălca regula de free-to-air, postul de sport fiind pe cablu. Consiliul Concurenței e tranșant: „Partidele din acest pachet trebuie transmise free-to-air”, a explicat Bogdan Chirițoiu, președintele instituției.
Conform surselor din piața media, contractul încheiat între A1 și LPF nu prevede ca meciurile din pachetul 8 să fie transmise în direct. Postul din Băneasa ar putea să profite de acest lucru și să dea live partidele pe GSP TV și în reluare pe Antena 1.
Am vândut aceste drepturi respectând toate cerințele! Am dat și free-to-air, așa cum cere Consiliul Concurenței, am făcut tot ce ne-au cerut Dumitru Dragomir, președinte LPF
Dacă vor să le difuzeze și prin alte canale, e în regulă, atât timp cât respectă condiția de free-to-air. Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER