Încă o decizie pro** Dinamo

Gesturile obscene de la finalul partidei cu Unirea nu au fost sancționate ieri de membrii Comisiei de Disciplină.

Cazul a fost amânat pentru data de 3 iunie, ceea ce înseamnă că Niculae va fi pe teren contra ardelenilor lui Lucescu junior, și deocamdată este incert pentru meciul de final al campionatului, cu FC Argeș, dispută ce va avea loc pe 10 iunie. După trei ore de deliberări, decizia mult așteptată de dinamoviști a avut menirea de a-i mulțumi pe „câini” și de a-i enerva pe rivali. În special, pe cei de la Unirea Urziceni, care au depus memoriu împotriva lui Marius Niculae.

La aflarea veștii, managerul ialomițenilor, Mihai Stoica, a răbufnit. „Eram sigur că se va ajunge la o astfel de decizie, am avut o revelație, înseamnă că Niculae va fi suspendat după încheierea campionatului. Probabil va fi suspendat de la a mai practica fotbal pe plajă”, a tunat Meme. „Nu înțeleg de unde atâta răutate, nu cred că Marius a fost mai nesportiv ca alții”, i-a luat apărarea președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea.

 

 

 
„Probabil Niculae va fi suspendat de la a mai practica fotbalul pe plajă!”
Mihai Stoica, manager general Urziceni

 

Publicat: 28 05. 2009, 22:53
Actualizat: 28 05. 2009, 22:56