Internaționalul de juniori Bogdan Răzvan Stavilă a semnat un contract cu Dinamo, fiind al doilea jucător transferat de gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare de la Steaua în ultima lună, după portarul Andrei Radu, informează site-ul oficial al clubului „alb-roșu”.
Atacantul Bogdan Răzvan Stavilă, în vârstă de 17 ani, s-a aflat și în atenția cluburilor Fulham și Empoli. „Sunt foarte bucuros că sunt la Dinamo! Nu am stat pe gânduri în momentul în care am primit oferta din Ștefan cel Mare. M-a impresionat atenția acordată juniorilor și sper ca visul copilariei mele, de a îmbrăca tricoul primei echipe, să mi se îndeplinească”, a declarat, pentru site-ul oficial, noul jucător al dinamoviștilor.
Managerul Centrul de Copii și Juniori al FC Dinamo, Ion Moldovan, consideră că Stavilă este un jucător de perspectivă: „Stavilă este un jucător de perspectivă, cu reale calități demostrate atât în jocurile oficiale, cât și la antrenamentele la care a fost monitorizat în ultima perioadă. A avut evoluții apreciate la loturile naționale de juniori și sunt convins că se va integra rapid în sistemul de formare și promovare la Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo”.
FC Dinamo a obținut la începutul lunii trecute semnătura jucătorului Andrei Radu, în vârstă de 15 ani, care a fost legitimat ultima oară la Steaua și este considerat cel mai bun portar din România la nivel de juniori născuți în 1997.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER