Încă o LOVITURĂ‚ pentru Steaua!** Jucătorul care nici n-a vrut să audă de banii lui Porumboiu vine în Ghencea
Steaua și Pandurii au bătut, în urmă cu puțin timp, palma pentru transferul mijlocașului Mihai Pintilii.
Tratativele dintre reprezentanții formației patronate de Gigi Becali și cei ai formației gorjene au avut loc astăzi și s-au derulat extrem de rapid, iar ProSport a aflat că cele două părți au ajuns la un acord.
Jucătorul a fost dorit și de FC Vaslui, care a intrat pe fir tot în cursul de astăzi, însă gruparea moldoveană a ieșit din cursă chiar la ordinul lui Adrian Porumboiu, care a refuzat să „liciteze” pentru mijlocaș. Finanțatorul grupării moldovene le-a transmis celor de la Pandurii că va relua discuțiile, doar în cazul în care negocierile cu Steaua nu se vor concretiza.
Vrea la Steaua și pe bani mai puțini
Acum mai rămne doar ca jucătorul să-și pună semnătura pe contractul cu Steaua, însă acest lucru pare o simplă formalitate. Pintilii și-a exprimat clar dorința de a merge în Ghencea și le-a spus apropiaților că va alege Steaua chiar și în cazul în care oferta roș-albaștrilor ar fi cu mult mai mică decât cea a Vasluiului.
Pintilii e așteptat mânie la negocieri și, cel mai probabil, își va pune semnătura pe un contract cu Steaua.