Încă o mutare TRĂ‚ZENT pentru Petrolul!** „Lupii” vor transfera un playmaker de mare viitor: „E tehnic rău, se va vorbi mult de el”

*Fotbalistul a făcut ieri primul antrenament cu ploieștenii, iar astăzi poate semna un contract pe două sezoane

Înaintea partidei cu CFR Cluj, din Gruia, Mircea Rednic a primit un nou cadou din partea conducerii petroliste. Joi noaptea, în România a sosit Luciano Nieto (foto, în stânga), un mijlocaș ofensiv argentinian în vârstă de 21 de ani, care ultima oară a jucat pentru Huracan. Fotbalistul a mers la Ploiești, iar ieri a avut o discuție cu Mircea Rednic, apoi a participat la primul său antrenament la noua sa echipă.

Astăzi, dacă nu va interveni vreo problemă la vizita medicală, Nieto va semna un contract valabil pe două sezoane cu „găzarii”, cei din conducerea clubului fiind entuziasmați de jucător. „Este foarte tehnic, iar la 21 de ani este titular indiscutabil la echipa lui. Are un fizic bun, iar dacă se va acomoda în Liga 1 cu siguranță se va vorbi mult despre el”, a spus unul dintre șefii Petrolului.

700.000 euro este cota de piață a lui Luciano Nieto, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Publicat: 01 09. 2012, 10:18
Actualizat: 01 09. 2012, 10:25